Așa cum ProSport v-a anunțat încă după meciul dintre Brașov și Steaua, Meme Stoica a pus ochii pe Mario Felgueiras, portarul stegarilor fiind văzut drept înlocuitorul perfect pentru Tătărușanu, care are șanse să lase Liga I pentru Wigan.
Fotbalistul este împrumutat de la Braga până la finalul sezonului viitor, așa că transferul depinde doar în mică măsură de clubul patronat de Ioan Neculaie.
„Steaua îl dorește, dar noi l-am împrumutat pentru încă un sezon. O să discutăm cu cei de la Braga să vedem despre ce este vorba exact. Gândim un proiect frumos la Brașov și din acesta face parte și Mario Felgueiras.„, a declarat patronul lui FC Brașov, la Digisport.
Goalkeeper-ul a auzit și el de oferta Stelei și recunoaște că interesul unui club de talia celui din Ghencea îl onorează. Totuși, nefiind nimic concret, portarul a refuzat să comenteze mai mult.
„O să studiez toate variantele pe care le am, trebuie să discut și cu cei de la Braga. Momentan sunt la Brașov, mai am contract cu ei încă un an. Steaua e o echipă mare și fiecare jucător își dorește să joace într-o astfel de echipă. Eu m-am acomodat foarte bine la Brașov, nu îmi doresc cu orice preț să plec.„, a spus goalkepeer-ul pentru sursa citată.
Proiect grandios la Brașov
După câteva sezoane mai degrabă modeste, Brașovul vrea să intre, de anul viitor, în cursa pentru un loc de Europa League. Din acest motiv, Ionuț Badea a discutat cu Neculaie despre achizițiile viitoare, care se anunță spectaculoase.
„Avem o listă de jucători, Ionuț a stabilit deja care vor fi țintele pentru viitorul sezon. O să facem toate eforturile pentru a ne întări, pentru că vrem să arătăm altfel sezonul viitor.„, a explicat patronul de sub Tâmpa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER