Felix Grigore: „Unirea Urziceni nu a făcut** și nu va face lucruri necurate”
Felix Grigore, directorul general al Unirii Urziceni, s-a arătat
dezamăgit de jocul prestat de clubul său în meciul cu Steaua,
pierdut cu 5-0, dar e conștient că astfel de rezultate se întâmplă
și la case mai mari.
„Între meciul cu Târgu Mureș și cu Steaua au fost
diferențe? De ce Urziceniul nu poate pierde cu 5-0 în Ghencea, dar
Internazionale a luat 5 goluri acasă de la Schalke”, s-a
mirat oficialul Urziceniului.
Directorul general a analizat și situația jucătorilor care nu au
apărut în echipa care a dat piept cu Steaua.
„Erau probleme dacă cei ce intrau nu își făceau datoria.
Trebuie să rulăm jucătorii în condițiile în care se joacă
sâmbătă-miercuri. Onicaș n-a jucat pentru că are piciorul în gips.
Pădurețu are probleme familiare. Pătraș nu a jucat niciun meci până
aum. Rusescu e suspendat. Blay a jucat doar două meciuri în acest
campionat”, a explicat Grigore.
Oficialul Unirii a ținut să asigure pe toată lumea că la clubul
său nu se vor întâmpla niciodată lucruri necinstite.
„Unirea Urziceni nu a făcut și nu va face vreodată lucruri
necurate”, a declarat Felix Grigore.