„Fenomenul” Petrolul!** Au pornit de la 0 și vor în Europa! Cum a reușit Răchită să-i „învie” pe „Lupii galbeni”

Mina mereu serioasă a rămas la locul ei, doar kilogramele s-au
înmulțit față de perioada când fostul fundaș evolua în Ghencea.
Vivi Răchită e omul cu mâna de fier de la Petrolul și spune din
capul locului că în fotbal nu e loc de sentimentalisme. Dincolo de
căutătura de dur, managerul prahovenilor e un tip jovial, care nu
se ferește să spună lucrurilor pe nume.

Domnule Răchită, sunteți de doi ani managerul unui club din
România, lucru pe care nici Victor Pițurcă nu l-a
reușit…

Piți nici n-a avut cu cine, dar rămâne cel mai bun manager din
țară. Așa trebuie să fie la toate cluburile, un om care să-și asume
răspunderea pentru tot. Dar omul ăla să fie din fotbal. Am vorbit
și cu alți antrenori, colegi de generație, și le-am spus să lupte
pentru a obține această poziție. Păi, mie nu-mi convine să îmi
aducă nu știu cine jucători fără ca eu să am nevoie de ei sau mai
știu eu ce alte lucruri.

Care sunt atribuțiile dumneavoastră ca manager al acestui
club?

Eu mă ocup de tot! Să-ți povestesc o întâmplare. A venit un
impresar la mine să-mi propună un jucător. Îmi plăcea respectivul,
dar n-aveam bani să-l iau. Trebuia să-i dau 60.000 de euro. Am
negociat cu agentul, a lăsat din preț până la 50.000, dar tot era
prea mult pentru noi. La care ăsta vine și mă trage de mânecă și-mi
șoptește la ureche: „Hai să ne înțelegem și 10.000 de euro sunt ai
tăi”.

Și ați acceptat?
(râde cu poftă) Am luat pixul, am pus suma de 40.000 de euro și aia
a fost. Apoi i-am spus: „Bă, păi eu sunt managerul clubului, ce
fac, fur de la mine?!”

„Anul
viitor vrem în Europa”

Dumneavoastră stabiliți și obiectivul
echipei?

La Petrolul e un proiect pe mai mulți ani. O să țin minte toată
viața data de 25 iunie 2009, când a început totul. Aveam doar trei
mingi și trei lăzi frigorifice în care puneam sticlele de apă la
antrenamente. Am jucat un meci cu Viscofil și am luat bătaie, iar
suporterii se rugau să nu retrogradăm. Acum mă sună oamenii să mă
felicite că am revenit în Liga I. (zâmbește mulțumit)

Dar, totuși, care este planul Petrolului pentru sezonul
viitor?

Campionatul acesta vreau să ne acomodăm cu atmosfera din Liga I.
Apoi, țintim un loc de Europa League. Ori din campionat, ori din
Cupă, că doar suntem specialiști ai acestei competiții.

„Sunt
prietenul lor, dar îmi spun «Tiranul»”

După ce ați promovat din Liga a II-a, ați dat afară mai
mulți jucători, inclusiv pe finul dumneavoastră, Cristi
Vlad…

A trebuit să remaniez lotul pentru a face față în Liga I. Dar știi
câți am dat afară de când sunt la Petrolul? 42! Tuturor le-am
plătit banii, n-am avut niciun litigiu cu nimeni. Oricât de mult
m-aș fi atașat de ei, când am considerat că nu mai intră în
planurile mele, le-am zis în față: „Ne oprim aici!”.

Să înțeleg că jucătorii vă știu de frică…
Eu sunt cel mai bun prieten al lor, dacă își fac treaba. Am în lot
băieți care mi-au fost colegi, cum e Pompiliu Stoica. Dar dacă
greșește, plătește! Am și jucători tineri, cărora le cer să-l
respecte pe Pompilică, dar lucrul acesta trebuie să fie și
reciproc.

Cum vă spun elevii dumneavoastră?
(râde) Eh, am auzit și eu pe la colțuri că mi-ar spune „Tiranul”.
Ha-ha!

Apropo de Pompiliu Stoica, ați reușit să aduceți la
Petrolul mai mulți jucători consacrați. V-a fost greu să-i
convingeți?

Nu, pentru că eu le-am spus exact ce pot să le ofer. Am zis că le
dau un leu și că leul ăla îl dau marți și așa am făcut. Și
Florentin, și Oprița au venit aici și ne-au ajutat mult. Daniel a
venit într-o perioadă în care nu credea că mai poate juca fotbal și
îmi zicea: „Gata, mă las!”, și eu trăgeam de el și îi spuneam: „Bă,
nu te lași!”. Și uite că am ajuns în Liga I.


6
trofee
a câștigat Răchită ca jucător: două Cupe ale
României, cu Petrolul (’95) și cu Steaua (’97), două titluri cu
Steaua (’97 și ’98), o Supercupă (’98) tot în Ghencea și o Cupă a
Bulgariei cu Litex (2001)

Bugetul de transferuri în ultimii doi ani la
Petrolul a fost zero lei

Valeriu Răchită, manager Petrolul

Și Steaua, și Craiova au greșit când au decis să renunțe la
Pițurcă. Și timpul a dovedit cel mai bine lucrul acesta. Victor
Pițurcă e cel mai bun manager din România

Valeriu Răchită, manager Petrolul

Primarul orașului mi-a dat mână liberă, a avut
încredere totală în mine. Am avut și un atu, fiind consilier local
pe probleme de sport

Valeriu Răchită, manager Petrolul

Au fost și situații când am adus bani de-acasă.
Recent, am achitat salariile pe ultima lună pentru jucători, iar
noi, cei din staff, nu am luat niciun ban. Asta e, luăm mai
încolo

Valeriu Răchită, manager Petrolul

Publicat: 25 06. 2011, 03:00
Actualizat: 25 06. 2011, 03:00