„Feroviarii” au jucat la cacealma! NU aveau voie să facă apel TAS:** „N-au fost sacționați, deci n-aveau motiv!” Cât de complicat e cazul
Situația din cazul incidentelor de la „U” – CFR este mult mai complicată decât pare. Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, „feroviarii” au depus ieri un apel declarativ la TAS, prin care cer suspendarea hotărârii dată de Comisiile de Disciplină și Recurs, și anume rejucarea partidei din minutul 1, de la scorul de 0-0.
Dacă organismul de la Lausanne le va da câștig de cauză, Liga I ar fi aruncată într-o situație aproape fără ieșire. Meciul programat mâine ar trebui să se rejoace în altă zi, însă regulamentul LPF nu permite ca o partidă să fie amânată după data la care se termină campionatul, adică duminică, 20 mai.
În plus, Cătălin Ciubotă, avocatul LPF, spune că oficialii grupării din Gruia nu aveau ce să reclame la TAS, în condițiile în care CFR n-a primit încă nicio sancțiune. TAS își va anunța decizia vineri, la ora 13.00, ora României.
„Propriu-zis, CFR nu este sancționată, deci nu poate face un apel la TAS. Ei au făcut apel la TAS, dar fără să aibă dreptul. Pe lângă acel apel declarativ, ei au făcut o cerere de suspendare a hotărârilor date de cele două comisii, de Disciplină și de Recurs.
TAS-ul se va pronunța mâine în privința acestei cereri de suspendare a deciziei. Dacă ei anulează judecata, nu se mai joacă meciul. Și ne trezim într-un caz complicat, deoarece meciului nu mai poate fi programat, coform regulamentului. Ar fi o pată neagră pentru TAS dacă ar anula mâine decizia.
Comisia de Disciplină a reținut că Ricardo Cadu a fost lovit după Tudor a încheiat meciului. Sunt acolo niște nesicronizări în privința minutelor”, a declarat Cătălin Ciubotă la DigiSport.