Fetele lui Becali
Familia lui Gigi Becali n-a prezentat vreodată interes pentru băgăcioasa presă bulevardieră. E discretă, retrasă, parcă respiră într-un clopot de sticlă, singurele imagini sunt de la câte o cumetrie sau de la petrecerile de sfârșit de an, nu are apetitul țopârlănesc de a afișa oricând și oriunde strălucirea avuției, în zilele noastre un defect pe care are grijă să-l retușeze capul familiei. Despre fetele lui Gigi Becali știm cu certitudine un lucru. Citesc presa. Știm chiar de la sursă. Doar pentru o frază, un cuvânt s-a clăbucit la gură de atâtea ori Becali, nu? Măcar o dată pe săptămână timpanul talk-show-urilor a fost spart de stridentul „bă, cum crezi că m-am simțit eu acasă după ce au citit fetele mele mizeriile pe care le-ați scris despre mine?!” Oricât nu-i vine a crede lui Becali, și ceilalți au familii. Părinți, neveste, copii. Nu e nevoie de niciun efort ca să bănuiești cum le pică băloșeniile lui Becali apropiaților „dobitocului” de Porumboiu sau „țiganului” de Iancu. După mintea lui Becali, familiile acestora, trăirile și tristețile lor nu contează. Nu mai îmbrobodește pe nimeni azi cu scuza „am zis-o și eu la nervi” pentru că mâine îl apucă iarăși pandaliile. Becali a semnat ca notarul. Lăturile sale cotidiene certifică tocmai autenticitatea stenogramelor.