‘Fiara’ îmblânzită!** „Nu-l mai las pe Marius la Steaua!”
Liderul campionatului pare să aibă, la rândul său, un lider
acasă. Mariana Lăcătuș (foto) e o femeie hotărâtă. Știe ce vrea, e
sfătuitorul și susținătorul numărul unu al lui Marius, fostul mare
fotbalist care și-a descoperit, în sfârșit, vocația de antrenor la
Vaslui, după ani de poticniri, îndoieli și frământări. Iar soția a
decis. Drumul lui Marius trebuie, de acum înainte, să aibă o
singură direcție: în sus.
Mariana a dezvăluit pentru cititorii ProSport, într-un dialog
sincer și fără cosmetizări, ceea ce nu s-a văzut, în toți acești
ani, dincolo de Marius Lăcătuș, cel de pe banca tehnică. Fotbalul
nu înseamnă numai goluri, victorii, notorietate, publicitate.
Înseamnă sacrificii, îndoieli, insomnii, un stres enorm.
Ce simte cel mai înfocat suporter al lui Marius
Lăcătuș?
Trăiesc la intensitate maximă orice eșec sau bucurie a lui Marius.
Când era la Steaua, am adunat împreună multe nopți nedormite din
cauza stresului și a supărării… Dar, cu timpul, m-am obișnuit.
Dar asta e misiunea mea: să-l sprijin, să-l încurajez la bine și,
mai ales, la greu.
Sunteți departe unul de celălalt: dumneavoastră la
București, Marius la Vaslui…
De când a plecat la Vaslui, ne‑am văzut de trei ori! Cam puțin…
Nu suntem învățați să stăm departe unul de celălalt, dar fetița e
în clasa a opta și nu puteam să ne mutăm cu el acolo.
„Niciodată nu s-a lăudat că citește”
Mai are timp să se gândească la Steaua, adversara de
duminică?
Desigur. Inima lui e în permanență acolo, dar nu se mai gândește să
fie antrenor la Steaua. Oricum, nu mai vreau nici eu! Poate peste
15 ani să-l mai las!
Vă afectează presiunile și criticile adresate lui
Marius?
Mă doare când aud că e acuzat… Orice critică lovește în mine mai
întâi, dar ne-am învățat să depășim astfel de probleme. Din păcate,
ai din ce în ce mai puțini prieteni pe lumea asta, iar eu joc rolul
celui mai bun camarad al său.
Ce apreciați cel mai mult la soțul
dumneavoastră?
Sinceritatea și modestia. Niciodată nu s-a lăudat că citește mult,
că e interesat să colecționeze cele mai noi DVD-uri, și lucrul
acesta îl apreciez enorm. Nu mai spun cât de sufletist e…
Dacă ar fi să alegeți o viitoare
destinație…
Cu siguranță aș opta pentru Spania. Mintea mea e acolo! Dacă Marius
ar primi o ofertă de la spanioli, nici n-ar mai fi nevoie să-și dea
el semnătura. L-aș trimite eu în secunda a doua!¢
De ce să mă bucur dacă ia Lăcătuș titlul? Mă bucur dacă termină pe
locul doi.
Păi, cum adică, să ia el campionatul și eu să mă uit
la soare? Ce, sunt bolnav psihic?
Gigi Becali, patron Steaua
Gigi a dejucat planul interzișilor
Patronul Stelei a dezvăluit în cadrul unei emisiuni televizate
planul pe care fanii interziși în Ghencea îl puseseră la cale.
„Voiau să își cumpere bilete de pe internet, pentru că
acolo te poți înregistra și modificând o cifră din CNP. Și ei în
funcție de CNP sunt în baza de date. Am sistat, imediat cum am
aflat, vânzarea pe internet„, a spus Becali.
” Zenga nu va veni la Steaua”
Actualul antrenor al echipei Astra Ploiești, Nicolo Napoli,
consideră că fostul tehnician al formației Palermo nu va mai
antrena Steaua. „Îl cunosc destul de bine pe Zenga, mai
ales că suntem amândoi italieni. Deși a făcut multe pentru România,
nu cred că Walter o să mai antreneze Steaua„, a spus,
ieri, fostul tehnician al Universității Craiova.