Fericit după victoria în fața Pandurilor, scor 2-0, Marius Lăcătuș a analizat jocul echipei sale, care a făcut o a doua repriză foarte bună, atunci când Bogdan Stancu a marcat ambele goluri.
„Fiara” a ținut să lămurească problema banderolei, astfel că Tănase va rămâne în continuare căpitanul roș-albaștrolor, cel puțin până în iarnă.
„Sunt mulțumit de faptul că am reușit să câștigăm, chiar dacă jocul nostru a suferit uneori. Important e că jucătorii au avut o altă atitudine în repriza a doua, au fost mai agresivi. Nu știu dacă sunt meciuri pe care le poți trata cu lejeritate în campionat. Voi încerca să dau posibilitatea și jucătorilor care au jucat mai puțin să evolueze în Cupă, cu toate că nu se pot face prea multe modificări în echipă. Am remarcat încă de când am venit la Steaua forma bună prin care trece Stancu și sper ca și ceilalți jucători să-și aducă aportul mai semnificativ. Se face prea mult caz pe tema banderolei, dar este normal ca jucătorii să-și aleagă căpitanul. Deocamdată Tănase este căpitan și trebuie să-i acordăm încredere. Nu este ușor să joci la 48 de ore, chiar dacă pe alții îi preocupă mai mult valorea lotului Stelei decât propria curte. Nu ar fi normal să tratăm altfel meciul de Cupă decât pe celelalte. Odată ce rezultatele vor veni și com avea continuitate sper ca stadionul să se umple.”, a spus Marius Lăcătuș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER