Fiara veselă
Porecla îl definește. I se spune „Fiara” nu pentru pasele limpezi, nu pentru driblingul năucitor, nici măcar pentru sprintul teribil. Ci pentru intrările tari, la minge și la oase. Ardeleanu și Camacho știu perfect despre ce este vorba. Au plătit cu carierele imprudența de a se afla pe același gazon cu Lăcătuș.
Suna rău, nu? Supărăm legendele. Chiar și atunci când ne trimit bezele, din gura tunelului din Giulești. Fiara era veselă nevoie mare joi seara, într-un moment în care contextul îndemna la cumpătare. Penibil!
Cum trebuie să fii ca să te bucuri, practic, de existența unui oligofren aruncător de brichete, care-ți aduce ceea ce n-ai fi obținut chiar dacă jucai până azi? Este posibil ca Lăcătuș să fie convins că a procedat corect afișând acea mină zâmbăreață. Semn clar că n-a priceput și continuă să nu înțeleagă mai nimic din fotbal. Norocul lui a fost că a învățat, de mic copil, să alerge mai repede decât băiețașii din cartier. Altfel, probabil că acum era alături de ei, nu doar în cuget și simțiri, ca joi seară, ci în tribună, bine înșurubat în dispozitivul uman de aruncat brichete spre arbitru. (Marius Geantă)