FIGHT CLUB
Scandal în fața casei lui Adrian Mititelu în noaptea de vineri spre sâmbătă. Doi tineri din Craiova îl acuză pe patronul Universității de lovire, unul dintre ei, Marius Măceluică, depunând o plângere în acest sens la Secția 1 de Poliție Craiova.
Conform martorilor, scandalul a izbucnit în momentul în care Mititelu a ajuns acasă, în jurul orei 2.30. Acesta a intrat în conflict cu câțiva tineri aflați în fața unui bar de vizavi, pe care i-a agresat, apoi doi angajați ai lui Mititelu au intrat în bar și au făcut scandal. Marius Măceluică susține că a fost bătut de Mititelu în momentul în care toți clienții ieșeau din bar, speriați de oamenii patronului Științei.
„Marius M. din Craiova, în vârstă de 27 de ani, s-a prezentat la secția 1 poliție, unde a depus, împotriva lui Adrian Mititelu, o plângere pentru lovire și alte violențe. Din cercetările efectuate ulterior, s-a stabilit că în jurul orei 3 s-a făcut o sesizare despre un conflict spontan. Deplasați la barul respectiv, polițiștii nu l-au mai găsit decât pe barman. Conform declarațiilor acestuia, cei doi tineri nu îl lăsau pe Mititelu să-și parcheze mașina și i-au adresat injurii. Unul dintre tineri, cel care a depus plângerea, a suferit leziuni minore. În cauză au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire și alte violențe, urmând ca polițiștii să stabilească situația de fapt și participația penală a fiecăreia dintre persoanele implicate”, a declarat Florentina Popescu, purtătorul de cuvânt a IPJ Dolj. Polițiștii au mai stabilit că Petrișor C. (26 ani), din comuna Coșoveni, și Claudiu M. (26 ani), din Craiova, ambii angajați ai lui Mititelu, au provocat distrugeri la instalația de amplificare a sunetului și alte daune minore pentru care administratorul barului nu a dorit să depună plângere penală.
Riscă dosar penal
Conform legii, Adrian Mititelu riscă să se aleagă cu dosar penal pentru lovire, în cazul în care medicii de la IML vor stabili că tânărul agresat are nevoie de peste 10 zile de îngrijiri medicale. Măceluică s-a prezentat deja la IML pentru a-și scoate certificat medico-legal. Mititelu ar putea scăpa însă de orice problemă, în cazul în care Măceluică își va retrage plângerea.
Mititelu: „Eu sunt victima”
Patronul Craiovei are o versiune proprie asupra celor întâmplate. „Eu m-am întors acasă și efectiv nu am putut să intru în curte din cauza unor derbedei și drogați. I-am rugat să se dea la o parte, moment în care unul dintre ei m-a înjurat, mi-a făcut semne obscene și a aruncat cu un pahar spre mine. Mi-am simțit casa și familia amenințate și în momentul acela, am reacționat și i-am dat câteva palme. Eu sunt victima. De fapt nu numai eu, ci toți vecinii mei au probleme cu acești vagabonzi”, a spus Mititelu. Acesta a mai adăugat că nimeni din anturajul său nu a produs pagube în bar: „Doi oameni care lucrează la mine au venit să mă ajute în fața unui puhoi de 40 de golani. În bar a fost unul dintre băieții mei, să ia legătura cu patronul, să i se plângă de faptul că iar au ieșit aurolacii pe stradă. Nu știu ce s-a întâmplat acolo”.
„Niște „gorile” au intrat în bar, una dintre ele a început să lovească în stânga și în dreapta, a dat cu scaunul în masă și l-a fărâmat, a spart stația audio.„Când am ieșit, în fața barului, domnul Mititelu m-a luat de guler, a început să-mi care pumni și picioare, mi-a rupt tricoul de pe mine, după care m-a prins de păr și mi-a dat cu genunchiul în stomac și cu pumnul după cap.Din păcate, nu toți cei care au luat bătaie au mers la poliție. Probabil că le-a fost teamă. Nu-l cunosc pe domnul Mititelu, atunci l-am văzut prima oară. Nici măcar fotbalul nu-mi place, nu știam cum arată.Când am ajuns la bar, Mititelu vorbea peste stradă cu un băiat tot cu părul lung ca mine, care avea în mână un pahar cu cafea. L-a luat de mână, l-a bruscat, i-a vărsat cafeaua. Bănuiesc că apoi, când am ieșit, ar fi putut să mă confude.Am luat bătaie absolut gratuit. Frecventez foarte rar acel bar, cu fotbalul n-am nicio tangență. Efectiv am fost omul nepotrivit la locul nepotrivit. Omul a fost puternic și a vrut să arate că e puternic", a spus Marius Măceluică, ‘agresatul.’
Â