Fight-Club Liga 1!** Și jucătorii CFR-ului s-au încăierat în vestiar

Liga I ne oferă tot mai des momente de violență între oameni de
la aceeași echipă. După scandalul de la Rapid, dintre Șumudică și
Marius Constantin, și după cel de la Steaua, dintre Surdu și
Szekely, vestiarul CFR-ului a luat foc zilele trecute când Nuno
Claro și Stăncioiu au fost la un pas de a se lua la bătaie.

Scandalul a devenit regulă în vestiarul CFR-ului, iar grupul din
Gruia a ajuns ținta ironiilor propriilor suporteri. „Ă‚știa
dacă nu se bat, nu câștigă!”
, râd fanii după incidentul
dintre Nuno Claro și Stăncioiu, petrecut la o săptămână și jumătate
după cearta dintre Minteuan și Bastos, care a precedat victoria cu
Sportul. Alin Minteuan nu a râs deloc după acest nou scandal, dar
nici nu a făcut o tragedie. Ieri a convocat o ședință ad-hoc în
vestiar și i-a pus pe cei doi portari să-și ceară scuze.
„Se mai întâmplă și astfel de lucruri la o echipă, dar nu
le-am făcut referate către conducere, nu avea rost. Am discutat
însă incidentul cu toată echipa”
, a anunțat Minteuan prima
măsură luată în acest caz. A doua ar putea apărea duminică, la
Turnu Severin, când e posibil ca poarta campioanei să fie apărată
în premieră de Mihai Mincă. „Mihai poate intra chiar și la
următorul meci. Doar eu decid cine apără!”
, a punctat,
ferm, Minteuan.

Șumudică, la un pas de a fi bătut!

Sâmbătă, în Antalya, înaintea unui amical al Rapidului, pe când era
în autocar, Șumudică a făcut o glumă proastă pe seama soției lui
Marius Constantin, iar fundașul giuleștean a fost la un pas de a-și
lua antrenorul la pumni. Stare de tensiune e și în vestiarul
Stelei, cauzată de faptul că Janos Szekely va fi dat afară după ce
a fost la un pas de a se bate cu Surdu și după ce a înjurat stafful
medical.

La o echipă de nivelul CFR-ului nu ar trebui să se întâmple
așa ceva, nu pot agrea sub nicio formă astfel de fapte din partea
jucătorilor. Măsurile legate de lot le vom lua la vară

Arpad Paszkany, patron CFR Cluj

Publicat: 01 04. 2011, 00:31
Actualizat: 01 04. 2011, 00:59