Filipovic:** „Egalul avantajează Pandurii! Matematic, mai avem șanse”
Antrenorul nemțenilor de la Ceahlăul, Zoran Filipovic, a afirmat
după remiza înregistrată de formația sa în deplasarea de la Târgu
Jiu că rezultatul avantajează mai mult formația gazdă.
„A fost un meci important pentru ambele echipe și cred
că nimeni nu este satisfăcut după acest joc. Noi suntem nemulțumiți
pentru că am venit aici să câștigăm acest joc și am avut
inițiativa, am luptat și am avut multe ocazii de a marca. Dar nu am
avut noroc și portarul advers a fost foarte bun. Pentru Pandurii e
puțin mai bine, pentru că distanța față de Ceahlăul este
semnificativă. După un așa joc, în care am avut multe oportunități
de a marca, suntem nemulțumiți că am pierdut două puncte. Pandurii
este o echipă bună și trebuie să recunoaștem că au avut și ei
câteva oportunități la fel de mari ca ale noastre”, a spus
Filipovici.
Tehnicianul nemțenilor a afirmat că echipa sa mai are șanse să
se salveze de la retrogradare. „Tot timpul le spun
jucătorilor că speranța moare ultima și avem mereu ceva de făcut
pentru a ne salva. Matematic, noi avem șanse să ne mai salvăm și
este încă posibil. Nu a fost deloc un derbi la retrogradare, avem
multe meciuri în față și vom încerca să dăm tot ce avem mai bun
pentru a le câștiga”, a precizat Filipovici.
Pandurii Târgu Jiu a remizat, scor 0-0, pe teren propriu în
partida contra celor de la Ceahlăul în etapa a 22-a a Ligii I.