Final izbăvitor la Pitești
Un meci echilibrat aseară în Trivale, cu două formații ce voiau să iasă din anonimat. În unele momente, așa a fost. Nu că ar fi lipsit ocaziile. Medieșenii au atacat permanent, Dudiță fiind servantul, însă fără recul pe tabelă. Nici șutul lui Curtean de la 30 de metri nu a schimbat nimic, Boșneag reușind să devieze în corner. În rest, un du-te-vino care nu a animat nici măcar spectatorii.
Asta până în minutul 43: Iordache a pătruns în careu, a șutat de la 11 metri, mingea a lovit transversala, apoi bara din stânga, a căzut…dar asistentul Buzărnescu a făcut semn că balonul nu a trecut de linia porții. Proteste în teren, în tribună, la oficială… Partea a doua a început sub semnul aceluiași echilibru, dar parcă gazdele încearcă să realizeze că joacă pe arena ce poartă numele marelui Dobrin. Năstăsie și Voiculeț marchează și îl calmează pe Penescu, iar fanii nu mai cer să se stingă nocturna, așa cum făceau până la golurile izbăvitoare.
Â