Final tensionat pe Bega! Poli a fost la un pas de prima înfrângere!** Timișoara – Astra 2-2!

Poli a ratat o nouă ocazie de a se instala confortabil pe primul
loc, după ce ieri a făcut doar 2-2 acasă cu Astra. Singurul lucru
bun pentru bănățeni e faptul că au rămas neînvinși în Liga I. Dar
mai contează asta dacă vor pierde campionatul?

Timișoara a fost de nerecunoscut în prima repriză. Jucătorii
echipei cu al doilea atac din Liga I au uitat parcă traseele spre
poarta adversă. Elevii lui Uhrin jr s-au precipitat în dese rânduri
și și-au pierdut poate prea repede cumpătul. În replică, Strătilă,
Takayuki sau Miranda au făcut spectacol în fața unor apatici
fotbaliști timișoreni. Mingea a circulat pe traseul celor trei la
faza de 0-1, când fostul vârf dinamovist a înscris cu latul din
șase metri. Gazdele s-au trezit, și-au creat o serie de ocazii
importante înainte de pauză, dar Zicu, și mai ales Axente, i-au
exasperat cu ratările lor pe fani.

Georgian
Ionescu, inamicul nr. 1 în Banat

Chiar dacă ploieștenii conduceau meritat cu 1-0, arbitrul Georgian
Ionescu le-a pus și el o piedică timișorenilor. I-a arătat „galben”
lui Zicu pentru simulare, deși golgheterul gazdelor a fost faultat
clar în careu. Apoi, în partea secundă, centralul buzoian a arătat
punctul cu var, însă în favoarea Astrei. N’Doye a făcut 2-0 pentru
oaspeți din penalty, dar Alexa și compania au luat din nou cu asalt
poarta lui Grigore și, deși puțină lume se mai aștepta, au revenit
în joc. Au primit penalty-ul mult dorit cu aproximativ 20 de minute
înainte de final, iar Zicu a făcut 1-2. Machidonul s-a evidențiat
din nou în minutul 81, cu o pasă excelentă pentru Zăgrean, care a
înscris sec: 2-2. În prelungiri, în loc să forțeze victoria, Poli a
fost „mutilată”, după ce Alexa a fost eliminat pentru că l-a călcat
pe spate pe Miranda.


„Arbitrii decid
campionatul!”

Arbitrajul slab de la Poli cu Astra (2-2) l-a scos din pepeni pe
șeful Timișoarei, Marian Iancu.

Acesta a declarat aseară la Sport.ro că Georgian Ionescu a fost
slab, iar arbitrii decid campionatul. „Este un campionat al
arbitrilor, nu se mai joacă fotbal, este un campionat exclusiv
decis de arbitri. Noi suntem o echipă curată, mi-e scârbă, mi-a
ajuns și mie. Nici nu știu când a arbitrat ultima oară Georgian
Ionescu, nu se mai poate, toate au o limită. Am avut un 11 metri
clar la Zicu (foto), dar arbitrul dă simulare și cartonaș galben.
Sincer, dacă n-ar fi anul 90 în istoria clubului, eu nu m-aș mai fi
prezentat în campionat”, a spus Iancu.

„De trei
etape, dezavantajați!”

Apoi, bossul de pe Bega și-a adus aminte de lupta cu Oțelul și i-a
atacat pe gălățeni: „Gândiți-vă că Oțelul n-a câștigat niciun meci
în deplasare, decât cel cu Pandurii, când i s-au făcut cadou trei
puncte. Nu mai pot, e prea mult pentru mine, nu mai am putere, nu
mai am puterea de a mă apăra! Sunt trei etape consecutive în care
suntem dezavantajați”.

Amendă
blândă pentru Poli

LPF judecă diferit acțiunile similare ale fanilor. Pentru faptul că
și-au dat foc la tribună în meciul cu Steaua, timișorenii au fost
amendați cu doar 10.000 de lei. În schimb, pentru o torță aprinsă
cu Dinamo, Rapid a fost „ars” cu 30.000 de lei. „Nu mai trebuie să
spun eu. Toată lumea fotbalului știe de relații are Poli cu Liga”,
a comentat Dinu Vamă.

Un suporter a intrat pe teren!

Exasperat de arbitraj, imediat după fluierul final al centralului
Georgian Ionescu, un suporter timișorean a pătruns pe teren și a
fugit către acesta. Fanul i-a adresat câteva înjurii apoi s-a
întors în peluză unde a fost reținut de un jandarm în civil.
Suporterii s-au îmbrâncit apoi cu jandarmii rezultând încă doi fani
reținuți.


Jucăm împotriva tuturor. Și dacă suntem puternici,
învingem împotriva tuturor

Andrei Zăgrean, atacant Poli

Am pățit la fel ca și cu Brăneștiul. Am avut 11 metri, dar am
primit «galben» pentru simulare!

Ianis Zicu, mijlocaș Poli

Am avut penalty la Zicu! Vom vedea la sfârșit cât de mult vor conta
aceste puncte pierdute astăzi (n.r. – ieri)

Dusan Uhrin jr, antrenor Poli

Am fost peste Poli! Am pierdut două puncte. Nu e prima dată în
acest sezon când conducem și suntem egalați

Tibor Selymes, antrenor Astra


CLICK AICI pentru comentariul
text



Publicat: 06 04. 2011, 15:23
Actualizat: 06 04. 2011, 21:26