FINALA campionatului a început pe prosport.ro!** Încordare la Galați, Poli s-a cazat la Brăila!

www.prosport.ro vă analizează „finala” campionatului dintre
Oțelul și Timișoara din toate punctele de vedere.
După ce am văzut stilurile de joc
ale celor două echipe, acum a
venit rândul să vedem care e starea de spirit în rândul
combatanților de duminică.

„Sunt speriați”, e concluzia lui Sandu Enciu, trimisul special
al ProSport la Galați în săptămâna premergătoare meciului. Se
referea la jucătorii Oțelului, care au închis, fără ca cineva să le
ceară asta, orice punte de comunicare. „Așa sunt ei. Nu vor
să vorbească, e felul lor de a se concentra și cum ne-a mers bine
până acum, nu le-am impus nimic”
, mărturisește Marius
Stan. Au fugit efectiv de orice interacțiune cu exteriorul,
autoizolându-se în cantonament.

Există informații, neconfirmate în proporție de sută la sută, că au
renunțat la a vorbi la telefon cu familiile mai mult decât strictul
necesar, iar despre privitul la televizor nu mai poate fi vorba,
tocmai pentru a nu se lăsa influențați din exterior. Tensiune și
încrâncenare ar fi cuvintele-cheie în tabăra gazdelor.

Dacă e să ne luăm după dezinvoltura lui Alexa, dar și după
atitudinea coechipierilor, timișorenii așteaptă meciul mai puțin
încordați. Acceptă presiunea și încearcă să se încarce pozitiv până
la ora jocului. Au plecat deja de ieri spre cel mai fierbinte punct
fotbalistic al României, dar „au tras” la Brăila – teoretic, marea
rivală a Galațiului -, acolo unde vor sta până luni
dimineața.

Poli a
mai pierdut pe final!

Acum trei sezoane, în penultima etapă, Poli a pierdut pe teren
propriu cu Unirea (2-1) și titlul a mers în Bărăgan. În istoria
primului eșalon de la noi, campioana a mai fost decisă doar de
șapte ori în penultima etapă, în urma meciurilor directe dintre
echipele de pe primele două locuri.

Publicat: 14 05. 2011, 09:09
Actualizat: 14 05. 2011, 09:20