Apropierea „dublei” dintre liderul Astra Giurgiu și campioana Steaua produce tot mai multe declarații războinice din partea jucătorilor, antrenorilor și oficialilor. După ce managerul Stelei și președintele Astrei, Dinu Gheorghe, s-au contrat puternic în legătură cu greșelile de arbitraj care le-au avantajat echipele, a venit rândul președintelui de imagine al Stelei, Helmut Duckadam, să sublinieze diferențele dintre cele două echipe.
„Steaua s-a apropiat foarte mult de ceea ce juca anul trecut. Putem domina adversarul și putem câștiga la scoruri mari. Important e să câștigăm primul joc cu Astra, apoi vedem ce vom face la Giurgiu. Eu n-aș fi foarte supărat dacă am obține doar patru puncte. Astra a surprins în acest tur de campionat, e o echipă bună, dar nu cred că este de nivelul Stelei„, a spus Duckadam pentru DolceSport.
Importanța partidelor de pe 18 și 21 decembrie este ilustrată și de modul în care patronul giurgiuvenilor, Ioan Niculae, a ales să-și motiveze financiar jucătorii. „Primele le vom discuta în vestiar, în mod democratic, la finalul meciului. Depinde de cum vor juca, să se gândească bine și căpitanul, dar și ceilalți ce primă vor să solicite la final. Bine, asta dacă vor avea ce să solicite„, a spus Niculae la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER