Finalul coșmarului. Atacantul cu cea mai lungă accidentare din Liga 1 a revenit cu gol în campionat
- Guima a marcat pentru CFR, la primul meci jucat în Liga I, după 344 de zile.
- Atacantul brazilian a stat 11 luni pe bară din cauza unei rupturi a ligamentelor încrucișate, suferite în august 2015.
Victoria CFR-ului, din prima etapă a actualului campionat, scor 2-0, în fața Concordiei Chiajna, a fost și marea victorie a lui Guima, atacantul brazilian pe care mulți dintre spectatorii echipei clujene îl uitaseră.
Au trecut 344 de zile de la cea mai grea accidentare suferită în debutul sezonului trecut de Liga I. Atunci, Guima devenise titular în atacul CFR-ului, dar în etapa a 5-a s-a produs teribilul accident. În minutul 69 al meciului de la Iași, Guima s-a accidentat, iar verdictul medicilor a fost crunt pentru el. A fost nevoit să se opereze pentru refacerea ligamentelor încrucișate de la genunchi. A urmat apoi o perioadă lungă de recuperare. Guima n-a mai prins niciun minut în precedentul campionat, revenind la antrenamente abia în această vară. „M-am bucurat mai mult în interior pentru gol și i-am mulțumit la Dumnezeu. A fost o perioadă foarte grea. E foarte greu să stai singur acasă și să-i vezi pe colegii tăi la televizor„, a încercat să explice Guima, perioada prin care a trecut.
Atacantul n-a fost sigur nici de rămânerea la CFR, oficialii echipei fiind îngrijorați înaintea cantonamentului pentru faptul că Guima n-ar putea reveni la forma fizică ideală. Iuliu Mureșan chiar declarase că brazilianul se va afla într-un fel de probă în cantonament. „Nu e important cine marchează. Nu am un obiectiv de goluri, important e ca echipa să câștige. Atunci sunt fericit”, a spus Guima.
344 de zile trecuseră de la ultimul meci jucat de Guima în Liga 1