Mihai Stoichiță, antrenorul steliștilor, este finul tehnicianului principal al nemțenilor, Gigi Mulțescu.Tehnicianul nemțenilor a demontat repede orice „sugestie” în ceea ce privește un aranjament între cele două formații. „Dacă între mine, ca tată, și Cătălin, ca fiu al meu, nu s-a pus această problemă de non-combat, indiferent de echipele cu care ne aflam sub contract, nu văd de ce s-ar aduce acum în discuție ideea unui meci în familie între mine și Stoichiță, mai ales pentru relația pe care o avem în afara fenomenului fotbalistic. Este concurență, apoi fiecare are de apărat anumite interese în tabăra lui”, a declarat Gigi Mulțescu.
Mulțescu: „Aș fi preferat alt adversar” Acesta recunoaște că în prima etapă din retur și-ar fi dorit să întâlnească un adversar mai accesibil. „Nu este atât de ușor să-i montezi pe cei nou-veniți la importanța obiectivului, să-i faci să devină titulari. La momentul de față, am găsit o stare de spirit pozitivă în formație, favorabilă performanței de care avem nevoie. Preferam un adversar de calibrul nostru pentru cea dintâi reprezentație a noastră în campionat, adversar unde și șansele noastre de reușită ar fi fost mult mai mari. Dar asta nu înseamnă că nu ne batem și cu Steaua pentru toate punctele puse în joc”, a precizat Gigi Mulțescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER