Finul se luptă cu nașul!
Mihai Stoichiță, antrenorul steliștilor, este finul
tehnicianului principal al nemțenilor, Gigi Mulțescu.Tehnicianul
nemțenilor a demontat repede orice „sugestie” în ceea ce privește
un aranjament între cele două formații. „Dacă între mine, ca tată,
și Cătălin, ca fiu al meu, nu s-a pus această problemă de
non-combat, indiferent de echipele cu care ne aflam sub contract,
nu văd de ce s-ar aduce acum în discuție ideea unui meci în familie
între mine și Stoichiță, mai ales pentru relația pe care o avem în
afara fenomenului fotbalistic. Este concurență, apoi fiecare are de
apărat anumite interese în tabăra lui”, a declarat Gigi
Mulțescu.
Mulțescu:
„Aș fi preferat alt adversar”
Acesta recunoaște că în prima etapă din retur și-ar fi dorit să
întâlnească un adversar mai accesibil. „Nu este atât de ușor să-i
montezi pe cei nou-veniți la importanța obiectivului, să-i faci să
devină titulari. La momentul de față, am găsit o stare de spirit
pozitivă în formație, favorabilă performanței de care avem nevoie.
Preferam un adversar de calibrul nostru pentru cea dintâi
reprezentație a noastră în campionat, adversar unde și șansele
noastre de reușită ar fi fost mult mai mari. Dar asta nu înseamnă
că nu ne batem și cu Steaua pentru toate punctele puse în joc”, a
precizat Gigi Mulțescu.