Fiorentina a venit după Tănase
Dorit în trecut de FC Köln și Galatasaray, Tănase e vizat acum
de Fiorentina, italienii fiind dispuși să plătească o sumă
importantă pentru „noul Mutu”.
Criticat dur de patron, care se gândea că nu-și va putea scoate
vreodată investiția făcută vara trecută pentru el, Tănase poate să
îi aducă lui Gigi Becali un profit neașteptat. Aseară, un oficial
al clubului din Florența a fost prezent în tribunele stadionului
din Giulești pentru a-l vedea la lucru pe internaționalul stelist.
„Vor mai veni și la alte partide până se va termina returul, dacă
vor fi încântați de calitățile lui Tănase, ne-au spus că sunt
dispuși să plătească și 5 milioane de euro”, au dezvăluit surse din
cadrul clubului stelist.
„Pleacă dacă nu luăm titlul”
Cum Mutu ar putea fi suspendat, după cazul „Sibutramina”,
Fiorentina vrea să-i rezilieze contractul, iar vărul patronului din
Ghencea, Giovani Becali, încearcă să-l aducă în schimbul
„Briliantului” pe Cristi Tănase. „Știm că Tănase este urmărit de
Fiorentina de aproape două luni. Dacă nu vom lua campionatul,
aproape sigur Gigi Becali îl va vinde. În felul ăsta vom acoperi și
o parte din cheltuieli, plus că își va scoate și banii dați pe el
la Pitești”, au mai dezvăluit aceleași surse.
Gigi are doar 50% din Tănase
Patronul stelist a cumpărat 50% din drepturile federative ale lui
Cristi Tănase în vara anului trecut, furându-l practic de sub nasul
nemților de la FC Köln. Gigi a făcut o asemenea investiție sfătuit
de vărul său Giovani, acesta promițându-i că în viitor îl va vinde
pe mijlocaș pe bani mulți la un club mai mare din Europa.
1,8 milioane de
euro a plătit Gigi Becali vara
trecută clubului FC Argeș pentru a-l transfera pe Tănase
5 partide a evoluat Cristi Tănase
pentru naționala României, reușind să marcheze un gol
1 gol a marcat Tănase în tricoul
roș-albastru de la transferul de la FC Argeș