Firma care a pus gazonul pe „Francisc Neuman” atacă la baionetă Primăria Arad pentru defecțiunile apărute la sistemul de degivrare
Gazonul stadionului „Francisc Neuman” are probleme cu sistemul de degivrare. La prima vedere, în culpă ar trebui să fie a firmei care a montat „iarba”, SC Rulouri de Gazon SRL, dar ceva nu e în regulă, din moment ce întreaga lucrare, inclusiv partea de degivrare, a fost recepționată de Primărie Arad în luna mai a anului trecut. De o lună de zile, sistemul de încălzire e pornit, contra unui tarif renegociat de Consiul Local Municipal Arad pentru UTA la 285 de lei pe oră, dar cei care întrețin gazonul și-au dat seama că ceva nu e în regulă.
Practic, degivrarea nu funcționează la parametri optimi, drept pentru care și starea gazonului a avut de suferit. Astăzi, angajații firmei subcontractate de „Rulouri de Gazon” pentru sistemul de degrivrare de pe arena din Calea Aurel Vlaicu au ajuns la fața locului pentru a repara ce este de reparat, iar până deseară totul ar trebui să fie în regulă.
„Rulouri de Gazon”, atac la Primăria Arad pentru noile probleme de la stadionul „Francisc Neuman”
Până una alta, firma din Giurgiu a ieșit cu un comunicat de presă prin care acuză fățiș Primăria Arad pentru lipsă de interes și profesionalism în ceea ce privește întreținerea gazonului de pe arena „Francisc Neuman”.
”SC Rulouri de Gazon SRL a făcut lucrări de infrastructură a terenului e joc la Stadion Francisc von Neuman din Arad (UTA), montaj mobilier, montaj de rulouri de gazon, instalație de irigare, sistem de degivrare, în cadrul contractului cu Primăria Arad nr. nr.61077/21.08.2018, conform proiectului impus de Primăria Arad. În timpul lucrărilor, reprezentanții Primăriei Arad, prin Serviciul Baze Sportive din Direcția de Dezvoltare și Întreținere, condus de domnul Ioan Ignat, s-au sustras participării necesare, ca beneficiari, fiind lipsiți de organizare, tergiversând, refuzând să colaboreze, ca buni proprietari. Au fost complet dezinteresați de gestionarea bunului public pe care îl administrează. Firma le-a făcut numeroase solicitări scrise, ca să se ocupe corespunzător de bunurile și serviciile achiziționate din bani publici, dar Primăria nu s-a mobilizat.
Firma Rulouri de Gazon SRL a acționat în judecată Primăria Arad, pentru întârzieri la plata facturilor și rețineri nejustificate. În presă apar articole nefundamentate și nedocumentate, fără a fi cerută și opinia firmei, în care sunt declareate necorespunzătoare lucrările acesteia. Însă problemele apar tocmai din cauza lipsei de implicare a Primăriei:
-Gazonul nu este întreținut corespunzător; degivrarea (încălzirea terenului) este alimentată dintr-un transformator necorespunzător montat de Primărie, care o pune în pericol (Primăria a realizat că nu a băgat în priză sistemul);
-Racordarea la canalizare a Stadionului UTA, în sarcina Primăriei, nu a fost încheiată, iar apa nu se drenează corect din teren etc.
Încercând să plaseze vina, Primăria transmite informații mincinoase, de exemplu că au chemat firma să facă reparații și aceasta nu a venit, deși nu au contactat pe nimeni din firmă sau că există probleme de calitate a lucrărilor. Recepționarea lucrărilor, inclusiv degivrarea și canalizarea, au fost făcute cu branșamente temporare, de organizare de șantier și funcționau impecabil, așa cum s-a notat în documentul de recepție. Urma ca sistemele să fie alimentate prin grija Serviciului Baze Sportive, ca beneficiar și proprietar. Dar angajații nu au făcut lucrările necesare, așa cum nu au făcut nici lucrările corespunzătoare de întreținere generală și a gazonului. În concluzie, lucrările la Stadion Francisc von Neuman, fiind recepționate integral și corespunzător, sunt în întregime în sarcina Primăriei Arad, care trebuie să presteze lucrări la nivel profesional, fără tergiversări și acuze.
Firma SC Rulouri de Gazon SRL analizează deschiderea unei acțiuni în instanță împotriva surselor articolelor mincinoase din presă, având în vedere că vor afecta activitatea comercială a acesteia”, semnează Ing. Ovidiu Petrache, directorul general al SC Rulouri de Gazon SRL.
Gazonul de pe arena „Francisc Neuman” s-a prezentat rău la ultimele două meciuri oficiale ale UTA-ei în anul 2020, dar mai ales la cel cu U Craiova, când vremea a fost ploioasă. Dar nici celalalte terenuri naturale din municipiu, administrate de Primărie, nu o duc mai bine, ca dovadă că de la începutul acestei săptămâni Laszlo Balint a mutat antrenamentele echipei sale pe „sinteticul” de pe „Motorul”.