Președintele clubului Universitatea Craiova, Silvian Cristescu, a declarat că atacantul Florin Costea, accidentat în sezonul precedent al Ligii I, va reveni la antrenamentele conduse de Victor Pițurcă de săptămâna viitoare.
„Florin va veni în țară la sfârșitul acestei săptămâni și apoi va intra într-un program special de pregătire. Din punct de vedere al accidentării este complet refăcut, lovește mingea cu ambele picioare, nu mai simte niciun fel de dureri, rămâne de văzut când va fi pregătit fizic să intre pe teren”, a spus Cristescu.
Atacantul echipei Universitatea Craiova, Florin Costea, a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate și colaterale la genunchiul stâng, la meciul cu Poli Iași, disputat în etapa a XXIII-a a sezonului precedent al Ligii I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER