Fl. Petre, către șefii dinamoviști:** „Nu poți să iei jucători de mâna a doua, când ai copii talentați în curtea ta”

Într-un amplu interviu acordat site-ului suporterilor
dinamoviști, dinamomania.net,
Florentin Petre a vorbit despre cum și-a început cariera de
fotbalist la Dinamo, cum a fost ispitit de Steaua și Rapid, dar a
rezistat tentației, dar și despre bunul său prieten, regretatul
Cătălin Hîldan. Fostul mijlocaș al echipei din Ștefan cel Mare
spune că Dinamo a rămas prima lui iubire, însă nu i s-a oferit
ocazia să revină decât la echipa a doua, acolo unde a fost dorit de
antrenorul care l-a făcut mare, Ion Moldovan.

„Eu îmi aduc aminte când jucam cu el la juniori. Jucam
pe zgură, iar el era singurul care băga alunecări. Pentru el,
fotbalul era mai presus decât viața. Era jucătorul care recupera
cele mai multe mingi, închidem ochii când vedeam că bagă o
alunecare. Dar niciodată nu s-a aruncat să rupă piciorul cuiva. Eu
cred că așa s-a născut. Pasa foarte bine, putea să-și dea o pasă
decisivă de la 30-40 de metri.

Tata era rapidist și mă ducea mereu pe stadionul Giulești, dar ei
erau în „B” și nu erau cine știe ce. Mai am un văr care e stelist
și care stă aproape de stadion și mai mergeam și pe Ghencea. Dar
dragostea adevărată am simțit-o pentru Dinamo, n-am avut niciun
sentiment pentru Steaua sau Rapid. În momentul în care am ajuns la
Victoria, viața mea s-a schimbat. Chirilă a vrut să mă ia la Dinamo
încă dinainte de Revoluție. Când a venit Revoluția, am ajuns la
Dinamo, Hîldan era deja aici.

Când am debutat la Dinamo, am intrat și am dat gol, a
fost cea mai fericită zi din viața mea. Nu m-a mai scos nimeni în
echipă de atunci și am jucat aproape în toate meciurile. În
momentul în care am terminat junioratul la Dinamo, ‘nea Nelu
Moldovan, care mă știa de la juniori, m-a luat la echipa mare. Am
avut și noroc, am jucat câteva meciuri la început, dar pentru mine
conta că eram în atmosfera de atunci.

Eu, în locul celor de la Dinamo, puneam un panou mare pe
care să scrie ce înseamnă Dinamo, istoria clubului, să știe toți ce
înseamnă echipa asta atunci când vin să semneze cu Dinamo. Nu spun
că cei care semnează nu-și merită banii, dar trebuie să simți
pentru ce joci. Meseria de fotbalist trebuie
respectată.

Acum, sunt liber de contract, dar nu am avut nicio
ofertă de la Dinamo. Am avut câteva discuții cu domnul Borcea, dar
nu a fost o ofertă. Nu eu decid, am vorbit cu domnul Moldovan, care
știu că a rămas aici. El mi-a propus să vin la Dinamo II, să joc
acolo, să stau și să învăț de la el, dar am zis că nu, pentru că
încă mai pot să joc la un nivel înalt.

Pe noi ne luau de la juniori și ne forțau. Nu poți să
iei numai jucători de mâna a doua, când ai copii talentați în
curtea ta. În plus, acei copii știu ce înseamnă Dinamo. Sunt sigur
că toți cei din conducerea lui Dinamo doresc doar binele
echipei”

Publicat: 07 10. 2010, 16:08
Actualizat: 07 10. 2010, 16:11