Flavius Stoican, show la conferința de presă dinaintea partidei cu Hermannstadt Sibiu: „Ai fi de acord ca jucătorii tăi să facă videochat?” Reacția fabuloasă a tehnicianului

Antrenorul Politehnicii Iași, Flavius Stoican, a declarat că nu ar fi împotrivă ca un jucător de-al său să facă videochat, atâta timp cât acesta ar da randamentul cerut la antrenamente și la meciuri.

„Sunt fotbaliști care fac videochat? Nu știam. Fiecare este liber să facă ce vrea în viața de zi cu zi. Dacă cei care fac asta nu au soții… Sau cei care au soții au primit acceptul să facă asta, să facă. Este problema lor dacă fac așa ceva. Dacă intră pe teren și joacă fotbal, nu am ce să le spun. Pe mine asta mă interesează, să joace fotbal. Dacă așa se relaxează el la cap, ce să-i spun eu jucătorului. Este treaba lor. Ce să fac eu? Să stau după ei să văd dacă fac videochat sau nu? Eu îi vreau dezinvolți și dornici de fotbal la antrenament, vreau să mănânce din adversar. În rest, e treaba lor. Unul are plăcere să bea, altul să fumeze, unul să danseze, altul să cânte. Dar când intră pe teren, să joace fotbal. Dar este vreun nume dat? Că sunt curios să văd cum se comportă și cum merge”, a declarat, amuzându-se, antrenorul Flavius Stoican.

Subiectul a fost deschis de Cristi Pulhac, cel care a recunoscut că există fotbaliști, care încă sunt în activitate, și care au această ocupație tocmai pentru a-și mai rotunji conturile. 

Nu este și cazul fostului fundaș al lui Dinamo, care stă liniștit din punct de vedere financiar. Pulhac a explicat pentru gsp.ro ce a aflat că se petrece cu anumiți fotbaliști: „Da, sunt mulțumit de tot ce am. Nu am business-uri neortodoxe. Tot timpul soția mea Raluca îmi spune să specific, ca lumea să nu creadă altceva. (râde). Știu fotbaliști în activitate care fac videochat. Din lipsa banilor, se ajunge aici, eu așa cred. Sunt jucători chiar care au evoluat în afară, dar au pierdut bani. Eu nu cred că barbații fac asta din plăcere, ci din lipsa banilor”.

 

Publicat: 01 03. 2019, 15:14
Actualizat: 01 03. 2019, 15:15