După ce marți seară a zăbovit mai bine de trei ore la sediul FRF pentru a răspunde la întrebările lui Dumitru Costin și ale lui Constantin Anghelache, ieri, Daniel Florea (foto) a încercat să anticipeze decizia finală a celor doi federali.
„La cum a decurs discuția, cred că vor spune că regulamentele au lacune și că, de aceea, au existat verdicte diferite la comisiile de Disciplină și Apel față de cel de la CAF”, a punctat Florea. Acesta a continuat, dezvăluind că, deși la un moment dat s-a vorbit despre eventualitatea ca acelor trei arbitri CAF să li se ceară listele cu convorbirile telefonice, acest lucru nu s-a mai întâmplat: „Ni s-a spus că nu mai e nevoie”. Altfel, surse din FRF susțin că abia azi va fi audiată Comisia de Apel, iar raportul final al Comisiei Costin – Anghelache va fi gata abia mâine, urmând a fi făcut public.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER