„Florentin Matei este un copil foarte talentat! Lucrează cu mintea, nu va obosi niciodată”
Florentin Matei, puștiul de 17 ani de la care steliștii așteaptă
foarte mult, a debutat aseară în meciul cu Craiova. Cornel Jurcă,
antrenorul care coordonează activitatea la Academia de Fotbal a
Stelei, consideră că Matei are șanse să devină un jucător foarte
mare, dacă va fi crescut așa cum trebuie.
„Mă bucur foarte mult că acest copil a debutat la echipa
mare. Matei este un copil interiorizat, foarte profund, iar această
profunzime îl face să asculte cu mare atenție tot ce i se spune.
Trebuie să mai lucreze la forța fizică, dar de partea tehnică nu
duce lipsă. Este un copil foarte talentat. Matei lucrează cu mintea
și picioarele nu îl vor obosi niciodată. Este important ca
antrenorii de la prima echipă să îl accepte.
Era normal să aibă emoții, gândiți-vă însă pentru ce echipă a
debutat. Chiar dacă Steaua trece printr-o perioadă mai puțin
fericită, rămâne însă o echipă care face cinste fotbalului
românesc”, a spus Cornel Jurcă la Sport.ro