Florentin Petre clarifică situația fiului său: „Toți fotbaliștii fumează și consumă alcool. Patrick e victima unor gazete îndoielnice”
Florentin Petre, marea glorie a lui Dinamo, a postat în această după amiază, pe pagina lui de facebook, un text care se dorește o lămurire a situației actuale a fiului său, proaspăt împrumutat la Sepsi Sf. Gheorghe.
„Aș dori să dau niște explicații cu privire la situația fiului meu, Patrick. Nu mă simt tocmai confortabil, ba chiar e o perioadă pe care aș descrie-o ca fiind apăsătoare și neagră a vieții mele.
Patrick nu e un tânăr vicios și nici un fotbalist lipsit de talent. Și nu spun asta neapărat din postura de tată. A muncit de copil și a visat mult să fie titular la echipele românești de marcă. E de neînțeles de ce e atât de vehementă presa în a-l denigra sistematic, în condițiile în care, să fim serioși, aproximativ toți fotbaliștii fumează și consumă alcool”, își începe Florentin postarea de pe facebook.
Fostul internațional folosește în continuare cuvinte dure la adresa presei din România, pe care o categorisește drept o „cloacă” și crede că jurnaliștii care scriu astfel de articole fără nicio bază reală fac mult rău sportului românesc: „Presa românească a ajuns o cloacă unde articolele sunt neasumate și scrise fără nicio bază reală. Astfel de oameni, cu textele lor, pot pune capăt carierei unui tânăr care ar putea aduce valoare fotbalului românesc. Nici măcar nu au acordat dreptul la replică și nici nu au vrut să înțeleagă că ceea ce au primit la redacție de la un răuvoitor, nu e decât o fotografie, realizată pe ascuns, cu ceva timp în urmă și nicidecum nu e recentă. Ipostaza nu e una tocmai fericită. Ca părinte și sportiv, nu aprob viciile în viața sportivă, dar nici nu poate condamna cineva până la excludere un tânăr de douăzeci de ani, pentru că a exagerat în grupul său de prieteni la un moment dat. Asta nu-l face un fotbalist prost sau nepregătit”.
Patrick Petre a fost suspendat de FRF după ce a fost prins consumând băuturi alcoolice împreună cu alți trei colegi de la Dinamo, în avionul naționalei U21, dar tatăl său a spus că se afla conjunctural în această situație și că, de obicei, nu consumă băuturi alcoolice.
Textul postat azi de Florentin Petre pe facebook se încheie cu o nouă referire la „gazetele îndoielnice care terfelesc oameni”, dar și cu o încurajare pentru Patrick: „Sunt mâhnit pentru că etichetele sunt puse de gazete îndoielnice care, în goana după click-uri și vizualizări, terfelesc oameni, aduc nefericire și ruinează cariere. Fiul meu, Patrick, nu e unica victimă. De-a lungul anilor, suferinzi au tot fost. Păcat, însă, că puțini înțeleg că în spatele unui titlu de-o șchioapă, adevărul tinde către zero. Patrick este educat să nu renunțe, să fie puternic și să creadă în visul lui. Dar, dacă niște publicații imorale se dovedesc a fi atât de influente, înseamnă ca sportul în România e în agonie”.