Florentin Petre, laude la adresa Rapidului înaintea meciului cu Dinamo: „Mă uitam în tribună și vedeam ce spectacol”. Cum arătau derby-urile pentru fostul mijlocaș

Derby-ul etapei a 13-a a Ligii 1, Dinamo-Rapid, va avea loc sâmbătă, 23 octombrie, de la ora 20:30, pe Stadionul Dinamo.

Revenirea confruntării dintre cele două în prima ligă a României după o pauză de mai bine de șase ani prinde cele două formații în momente cu totul diferite în ceea ce privește parcursul din actualul sezon. Astfel, Dinamo este penultima și a adunat doar șapte puncte în primele 12 meciuri de Liga 1 în timp ce Rapid București a urcat pe locul șase în urma victoriei cu CFR și are până acum 21 de puncte.

Florentin Petre (45 de ani), fost jucător al formației din „Ștefan cel Mare” între 1994 și 2006, a vorbit despre felul în care a trăit derby-urile dintre Dinamo și Rapid, atât din postura de suporter, cât și ca jucător.

Florentin Petre a vorbit despre atmosfera derby-urilor dintre Dinamo și Rapid: „Mă uitam în tribună și vedeam ce spectacol pot să facă cele două galerii”

Noutatea face ca Florentin Petre să aibă o privire de ansamblu asupra întâlnirii dintre cele două echipe bucureștene din moment ce, în copilărie, a recunoscut că s-a aflat de multe ori în galeria Rapidului prin prisma faptului că tatăl său era un fan înfocat al formației din Giulești.

Din postura de fotbalist, Petre a adunat 259 de meciuri interne în tricoul lui Dinamo, iar în prezent ocupă funcția de antrenor al formației de ligă secundă, Dacia Unirea Brăila.

Acesta nu a omis să descrie atmosfera deosebită creată de suporteri în întâlnirile dintre Rapid și Dinamo, argumentând chiar faptul că inclusiv scandările galeriilor adverse nu făceau decât să-i motiveze și mai mult pe jucători.

„E un meci la care mă gândesc cu un zâmbet larg, pentru că știu foarte bine ce înseamnă un meci Dinamo – Rapid. Am trăit atâtea jocuri dintr-astea… fanii sunt senzaționali atât la Rapid, cât și la Dinamo.

Au o istorie aparte total diferită de Dinamo – Steaua. Parcă exista o plăcere nebună de a aștepta derby-ul acesta. La Dinamo – Steaua, era o energie puternică și, din punct de vedere profesional, te simțeai sută la sută pregătit.

Tatăl meu a fost rapidist, iar, în fiecare sâmbătă, când eram copil, mă ducea pe Giulești și aveam posibilitatea să văd tribunele pline, când ei încă jucau în liga a 2-a. Era ceva ieșit din comun când se juca Dinamo – Rapid.

Când am început să joc, de multe ori am avut momente când, în timpul jocului, stăteam și mă uitam în tribună și vedeam ce spectacol frumos pot să facă cele două galerii. Și culorile se îmbină altfel, vișiniul ăla cu alb și, în partea cealaltă, roșu cu alb.

Până și înjurăturile, pe care și le adresau între ele galeriile, ne încărcau, pentru că exista tensiunea și plăcerea aceea nebună de a-i vedea pe suporteri cum își susțin jucătorii” a declarat fostul jucător dinamovist, pentru Fanatik.

Fostul mijlocaș al lui Dinamo, despre cuplul de fundași centrali ai Rapidului: „Când ai jucători ca aceștia în vestiar, e normal să ai și rezultate”

Vorbind și despre întâlnirea de sâmbătă, Florentin Petre a făcut o serie de observații cu privire la cuplul de fundași centrali ai Rapidului, format din Cristian Săpunaru și Dragoș Grigore, pe care nu a ezitat să îl considere drept cel mai bun din România.

Acesta a mai adăugat faptul că se așteaptă la un meci spectaculos și speră ca Dinamo să obțină cele trei puncte, din moment ce o victorie ar putea pune echipa lui Mircea Rednic pe un traseu de revenire.

„Din punctul meu de vedere, Rapid are cel mai bun cuplu de fundași centrali din țară, mă refer la Grigore și Săpunaru. Când ai doi jucători ca aceștia în vestiar, e normal să ai și rezultate, pentru că sunt jucători cu un puternic impact atât emoțional, cât și disciplinar, din toate punctele de vedere.

Mă aștept la un joc frumos, să fie un spectacol frumos atât pe teren, cât și în tribună. Dar parcă, mai mult ca niciodată, îmi doresc să câștige Dinamo, pentru că au nevoie de puncte, de moral. Au nevoie de un restart care să îi pună pe linia de plutire și să spere că, pe viitor, lucrurile se vor așeza” a mai spus Florentin Petre, pentru sursa citată.

Publicat: 23 10. 2021, 15:51
Actualizat: 23 10. 2021, 15:52