Florentin Petre s-a retras printre aplauze! A sărutat iarba din Ștefan cel Mare: „E gazon sacru pentru mine”

„Florin Petre, ole!” Așa a început meciul cu
Victoria Brănești de luni seară. Și pe aceleași acorduri s-a și
terminat.

Tot la final, mijlocașul flutura un steag în fața Peluzei „Cătălin
Hîldan”, asta în timp ce fotbaliștii lui Dinamo așteptau liniștiți
în spatele lui să le vină rândul. După un tur al arenei, de fapt o
baie de aplauze, mijlocașul a părăsit pentru ultima oară gazonul.
Primul pas pe tartanul din „Groapă” l-a întors însă. A revenit pe
iarbă, s-a așezat în genunchi și a sărutat suprafața de joc.
„Este gazon sacru pentru mine”, a spus
fotbalistul, care apoi și-a impus să nu plângă. „Vreau să
par și eu bărbat, lacrimile o să le vărs acasă, nu în fața
presei”
.

„Să bată
Petre penalty-ul!”

Și n-a fost singurul moment emoționant al serii. În momentul în
care Brăneștiul a primit penalty, peluza a cerut ca lovitura de
pedeapsă să fie executată de același: „Florin Petre, ole”. Înaintea
meciului, Cornel Dinu l-a premiat pentru cariera sa în „Ștefan cel
Mare”, iar apoi administratorul delegat a plecat în lojă alături de
Patrick, fiul lui Petre. Mai rapid, puștiul a ajuns primul în fața
ușii, s-a oprit, a deschis ușa și nu a intrat decât după
„Mister”.

Publicat: 18 05. 2011, 03:00
Actualizat: 18 05. 2011, 03:00