Florin Bratu, avertisment pentru Dinamo: „Nu are voie să facă asta!”. Ce spune despre prezența lui Marius Niculae în vestiar înainte de victoria cu FC Voluntari | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Florin Bratu, fost jucător emblematic pentru Dinamo, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre victoria cu FC Voluntari, scor 2-0.
Dinamo și FC Voluntari s-au întâlnit în cadrul etapei a patra din play-out-ul Ligii 1, iar „câinii” au învins, scor 2-0, după golurile marcate de către Bejan, în minutul 74, și Nemec, în minutul 86.
„Câinii” au câștigat primul meci după o serie de 13 meciuri fără succes, după ce Mihai Eșanu a revenit în poarta lui Dinamo, iar înaintea partidei, Marius Niculae și-a făcut apariția în vestiar pentru a-i motiva pe jucătorii lui Dusan Uhrin.
Florin Bratu, după Dinamo – FC Voluntari 2-0
„E o gură mare de oxigen. Dinamo avea nevoie de victoria aceasta poate mai devreme. E o luptă între 2-3 echipe pentru un loc de baraj. Mă bucur pentru Dinamo că a reușit această victorie. Urmează două meciuri de foc, două deplasări, la Viitorul și la Iași, pe care Dinamo, din punctul meu de vedere, nu are voie să le piardă, pentru a emite pretenții în continuare.
Marius Niculae e o legendă a clubului Dinamo. Dacă deranjează, înseamnă că e o problemă a jucătorilor. Marius Niculae era un jucător care își rupea tricoul de pe el în timpul meciului. Marius Niculae era un lider pe teren, un jucător care trăgea echipa după el. Eu sper ca jucătorii care sunt acum la Dinamo să îl cunoască și să știe ce a reprezentat Marius Niculae pentru Dinamo. Are această calitate de lider, are această calitate de a transmite lucruri pozitive, răutatea aceea pozitivă de dinamovist. Dacă a fost în vestiar, iată că a venit cu noroc. L-am văzut și în tribună în timpul meciului, mă bucur că este aproape de echipă. E și Dănciulescu pe acolo. Sunt lucruri care trebuie să se întâmple, sunt normalități, din punctul meu de vedere”, a spus Florin Bratu, la ProSport Live.
În urma victoriei cu FC Voluntari, Dinamo a părăsit zona locurilor retrogradabile și a urcat pe locul 14, poziție ce duce la barajul de menținere în Liga 1. „Câinii” au 18 puncte, după cele patru etape disputate în play-out, și sunt la cinci puncte de FC Voluntari, prima echipă care se salvează în momentul de față de la retrogradare.