Decizia patronului de a trece peste capul antrenorilor în cazul de indisciplină al lui Florin Costea a provocat o revoltă mocnită în vestiar. Ilie Stan și Edi Iordănescu nu au de ales și trebuie să se conformeze indicațiilor patronului. Totuși, antrenorii s-au săturat de fițele celor doi Costea și sunt hotărâți ca la următoarea abatere să îi sancționeze drastic.
Antrenorul secund al Stelei, Edi Iordănescu, și-a exprimat punctul de vedere cu privire la recentele acte de indisciplină care au avut loc la echipă.
„Grupul va fi pus întotdeauna pe primul loc și nu un anumit jucător. Regulile sunt aceleași pentru toți, cine se abate va fi exclus. Fără reguli și unitate de grup nu se pot câștiga trofee”, a spus acesta. Edi a comentat situația făcând referire și la relația tensionată între unii fotbaliști și suporteri, cerând mai multă dăruire din partea primilor.
„La Steaua tradiția obligă la performanță, suporterii sunt pretențioși și vor să vadă măcar atitudine și sacrificiu dacă nu sunt rezultate bune. Avem jucători de calitate, trebuie să facem o echipă împreună pentru că acum nu suntem”.
„Florin Costea nu e la prima abatere. Trebuie pus la colț, amendat, pedepsit, scos din lot pentru câteva meciuri”, Ilie Dumitrescu, fost antrenor Steaua
1 gol a marcat Florin Costea la Steaua, în victoria cu Oțelul de la Buzău
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER