Florin Costea, hatrick pentru Chimia
Invitat de onoare la partida demonstrativă susținută la finele săptămânii trecute pe terenul sintetic din Zăvoi de fostele glorii ale Chimiei Rm. Vâlcea, atacantul Universității Craiova și al naționalei României, Florin Costea a marcat de trei ori.
Pe gazon au mai evoluat fotbaliști din perioada de glorie a Chimiei, precum Carabageac, Cr.Lazăr, Lepădatu, Persu, M.Nicolae, Giurcă, Mangalagiu sau Gaiță. Partida dintre « alb-roșii» și «galben-verzi» s-a încheiat cu scorul de 3-3. „Îmi doresc ca CSM să promoveze, sper să reușească în acest sezon”, a spus la finalul meciului Florin Costea.