Florin Costea: „Noi decidem campioana!”

A debutat în septembrie 2006 la Știința și este deja golgheterul Universității în sezonul 2007-2008. Ieri, patronul Adrian Mititelu a declarat că Florin Costea este netransferabil și că va putea pleca în străinătate abia după ce Știința va câștiga titlul.

Florine, poate Universitatea Craiova să fie un arbitru în lupta pentru câștigarea campionatului?
Întotdeauna Știința a reușit să încurce echipele mari și cred că Steaua nu va câștiga la Craiova. Normal că putem decide echipa campioană, dacă ne vom impune în fața Stelei, iar CFR nu mai face pași greșiți. Orice
este posibil.

Poate Universitatea să câștige la ora actuală în fața Stelei?
Am demonstrat în acest sezon că putem să luptăm de la egal la egal cu orice echipă din Liga I, așa că ei ar trebui să se teamă și să se gândească la Craiova ca la un adversar de temut. Poate cel mai greu din următoarele cinci runde.

Sunt golurile cu Poli cele mai frumoase din carieră?
În tur am reușit să marchez un gol superb, cel mai frumos de până acum, dar a venit și reușita de vineri seara, tot împotriva Timișoarei, echipă care m-a vrut în 2005. Pe primele locuri sunt golurile înscrise
în poarta lui Poli, în tur și retur.

Mai speri să fii convocat la Euro 2008?

Ca orice jucător, îmi doresc să fiu la Euro și să evoluez în echipa națională, dar acum totul depinde de cum vom juca noi până la finalul campionatului. Poate că acum Craiova nu prezintă interes așa de mare, dar, cu siguranță, pe viitor mai mulți jucători vor fi luați în seamă de Victor Pițurcă.

Florin Costea, atacant U Craiova: Avem o echipă tânără, care în sezonul următor cu siguranță va avea un cuvânt greu de spus în Liga I. Mai bine să jucăm fotbal și să nu mai vorbim de obiective mărețe

goluri a marcat Florin Costea pentru Universitatea Craiova, aflându-se la trei reușite distanță de golgheterul Ligii I, Ionel Dănciulescu

Publicat: 19 04. 2008, 18:54
Actualizat: 19 04. 2008, 19:04