Florin Costea: „Putem să le dăm 4”

Florin Costea, fotbalistul care a îngenuncheat trupa din Cluj
sezonul trecut la Craiova, marcând două goluri într-un 4-1
halucinant, este sigur că echipa din Bănie poate învinge și de
această dată.

Scapă Craiova de retrogradare?
Sunt șanse să scăpăm, dar e posibil și să retrogradăm. Totul
depinde de ultimele trei etape. Putem învinge CFR Cluj, așa cum am
făcut-o anul trecut, când le-am dat patru. Lotul are valoare și a
demonstrat că se mobilizează foarte bine în meciurile cu echipele
mari.

Într-un astfel de moment, înaintea unui meci cu CFR, pe
care tu ai îngenuncheat-o acum un an împreună cu fratele tău, nu
regreți că nu poți juca?

Nu regret neapărat că nu pot fi pe teren cu CFR, regret că m-am
accidentat și că am lipsit când echipa avea nevoie de mine. Craiova
nu stă într-un jucător, e adevărat, dar cu mine pe teren era,
poate, altceva.

Cum îți explici înfrângerea cu Ceahlăul?
Nu mai am cuvinte să explic ce-am simțit după meciul de la Piatra
Neamț. Mi-a luat mult timp să-mi revin. Atâta ghinion n-am văzut
niciodată! Echipa a jucat bine, și-a creat multe ocazii, dar n-a
fost să fie…

„Crăciun trebuie încurajat”

Ești atacant, la fel ca și Crăciun, autorul ocaziei
uriașe din minutul 90. Ce i-ai transmite după un astfel de
moment?

Am vorbit cu Crăciun chiar a doua zi după meci. I-am transmis
personal ce aveam să-i spun. În niciun caz n-au fost reproșuri, ci
încurajări, fiindcă oricui i se poate întâmpla. E încă foarte
tânăr, are tot timpul să marcheze.

Tu cum te simți? Când începi recuperarea în
străinătate?

Mă simt bine, dar nu știu încă ce să spun, aștept să-mi dea
doctorii OK-ul. Nu mai am răbdare.

Nu va fi ușor la Craiova, deoarece oltenii se vor mobiliza pentru a
scăpa de retrogradare

Nicolae Dică, mijlocaș CFR

Publicat: 08 05. 2010, 09:18
Actualizat: 08 05. 2010, 09:26