Florin Costea:** „Sunt foarte fericit că m-am întors la oltenii mei! Avem o echipă de învângători” Mesajul atacantului pentru fani:
Fotbalistul Florin Costea, achiziționat la începutul acestei săptămâni de CS Turnu Severin, a declarat pentru site-ul oficial al clubului că este foarte fericit că a semnat acest contract și că el și colegii săi vor da totul în teren pentru echipă.
„Sunt foarte fericit că m-am întors la oltenii mei. Știu că avem o misiune dificilă, aceea de a salva echipa, dar din ce am văzut la antrenamente avem o echipă foarte bună și toți coechipierii mei au calitățile necesare pentru a ajuta la îndeplinirea obiectivului. Muncim mult la antrenamente, iar rezultatele se vor vedea în jocurile ce urmează, în special în cele oficiale. Antrenorul Jerry Gane are o muncă grea, aceea de forma o echipă competitivă, în ciuda faptului că au sosit mulți jucători noi. Din punctul nostru de vedere, al jucătorilor, vom da totul în teren pentru Severin! Acesta este lucrul cel mai important, și chiar dacă formăm o echipă complet nouă, sunt convins că e una de învingători„, a spus Florin Costea.
El a făcut și un apel către fanii formației severinene: „Îi invităm pe toți oamenii din Severin să vină alături de echipă pentru că stadionul trebuie să fie plin meci de meci. Îmi doresc ca fanii să fie cu adevărat cel de-al 12-lea jucător al echipei și toți împreună să câștigăm fiecare meci și în final, războiul!„.
Conducerea CS Turnu Severin a anunțat, luni, că a ajuns la o înțelegere cu jucătorii Florin Costea, Dorel Stoica și Ovidiu Dănănae.