Un fost jucător din Bănie le taie aripile oltenilor: „Nu îl văd pe Marius Șumudică la Craiova!” | VIDEO EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Florin Gardoș, fundașul central în vârstă de 32 de ani al echipei Academica Clinceni, a vorbit în exclusivitate pentru ProSport, despre posibilitatea ca Marius Șumudică (49 de ani) să o antreneze pe Universitatea Craiova.
Fost câștigător al Cupei României cu Universitatea Craiova, în sezonul 2017-2018, Florin Gardoș este de părere că Marius Șumudică nu va accepta o ofertă din partea patronului Mihai Rotaru.
Fundașul pune această decizie pe seama performanțelor pe care le-a înregistrat Marius Șumudică în străinătate și este convins că antrenorul român nu duce lipsă de oferte mult mai tentante din punct de vedere financiar.
Florin Gardoș nu îl vede pe Marius Șumudică la Universitatea Craiova
„Nu îl văd pe Marius Șumudică acolo. A avut rezultate bune în ultimii ani în străinătate. Până la urmă, sunt importanți și banii și nu cred că ar refuza o altă ofertă din Turcia sau din Arabia sau din țările astea despre care s-a mai discutat ca să vină să antreneze în România”, a spus Florin Gardoș, în exclusivitate pentru ProSport.
Marius Șumudică s-a despărțit cu scandal de Gaziantep, după niște neînțelegeri cu președintele clubului cu privire la oferta de prelungire a contractului.
Totul ar fi pornit de la o glumă pe care a făcut-o Marius Șumudică în compania celor din conducerea clubului. Pentru că nu i s-a părut corectă propunerea financiară făcută de către președinte, acesta i-a transmis că îi va cere bani soției să își plătească staff-ul, iar turcii au fost deranjați de această replică a antrenorului român.
Ulterior, Marius Șumudică a fost victima unui derapaj rasist în direct la o televiziune din Turcia, unde e a fost numit „țigan” și „cerșetor” de către un jurnalist.
Florin Gardoș, despre lupta la titlu
„La începutul sezonului o vedeam favorită pe Craiova. Acum, sigur că FCSB a arătat mult mai bine în campionatul ăsta față de sezonul trecut. E cea mai în formă echipă și sunt din ce în ce mai convins că vor fi primii la sfârșitul campionatului regulat. Nu știu ce va fi în play-off, dar e singura echipă care a avut condiții de pregătire foarte bune și cred că asta se va vedea” – Florin Gardoș, pentru ProSport