Florin Gardoș tună la adresa lui Gigi Becali: „Dacă i se pune pata, îți riști cariera! Nu se va schimba niciodată, asta e clar”

Florin Gardoș tună la adresa lui Gigi Becali:
  • Publicat:

Se înmultesc vocile celor trecuți prin experiența „FCSB” și care le recomandă jucătorilor să se gândească de mai multe ori înainte de a semna cu echipa lui Gigi Becali. Florin Gardoș, jucător de pe urma căruia patronul roș-albaștrilor s-a ales cu milioane de euro, a explicat.

„Cam toţi cei care s-au reîntors la FCSB au cam avut aceeaşi soartă. Nu ştiu neapărat dacă e vina lui. Din toată generaţia noastră, cred că singurul care chiar a jucat şi a fost bine a fost Tătăruşanu. Acum, hai să zicem că a ajuns la o vârstă, la o echipă totuşi bună (n.r. – Lyon)”, a declarat Florin Gardoş pentru Telekom Sport.

Gardoș: „La FCSB îți riști cariera”

„Mă gândesc şi la jucătorii în genul lui Florentin Matei, Stoian, care au venit şi au jucat două meciuri şi a zis patronul: gata, nu îi mai vreau în echipă! Eu cred că îţi asumi un mare risc să mergi spre sfârşit de carieră sau în a doua parte a carierei acolo, pentru că se promovează foarte mult jucătorii tineri şi depinzi de cum vede patronul lucrurile şi, dacă i se pune pata cum a fost în cazul unor jucători, rişti totul. Chiar am văzut că s-a accidentat Stoian destul de grav. Poate să fie şi asta o consecinţă, nu a jucat un an de zile…Mă aşteptam.

În momentul în care mergi acolo îţi asumi şi acest lucru. Trebuie să te gândeşti şi la treaba asta. Nu se va schimba niciodată, asta e clar. Trebuie să mergi cu acest gând, că trebuie să ignori ce se întâmplă, tot ce zice patronul, tot ce zice presa”, a mai spus fostul fotbalist al lui FCSB.

Florin Gardoș a fost transferat de FCSB în 2010 și vândut la Southampton în 2014, în schimbul a aproape 6,8 milioane de euro. Fostul fundaș al naționalei s-a accidentat foarte grav în Anglia și a fost nevoit să revină în Liga 1, la Craiova, de unde a fost împrumutat pentru jumătate de sezon la Politehnica Iași.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×