Florin Ghencea, crainic în locul lui Gabriel Safta la meciurile pe care Steaua le va juca acasă! „Nici că puteam găsi o variantă mai bună”
Florin Ghencea este noul crainic al stadionului la meciurile pe care Steaua le va disputa pe teren propriu, după ce Gabriel Safta a demisionat în urma incidentului provocat la derbiul cu Rapid, disputat pe Arena Națională, a anunțat joi, într-o conferință de presă, unul dintre managerii Stelei.
„Oficial, noul crainic pe stadioanele unde va evolua Steaua va fi Florin Ghencea. Nici că puteam să găsim o persoană mai potrivită. Oricum, m-am uitat și eu pe toate înregistrările de la meciul cu Rapid și Gabi Safta nu a pronunțat niciun moment acel cuvânt (n.r. – țigan) care este de obicei folosit în sens peiorativ. Nimeni de la Steaua nu a înjurat și nici nu a făcut trimiteri rasiste sau xenofobe niciodată, cel puțin nu la acest meci cu Rapid. Am avut și vom avea mereu romi în echipă și printre suporteri pentru că această etnie este foarte importantă în România. Eu personal am foarte mulți prieteni de etnie romă și nu aș putea să fac astfel de trimiteri”, a declarat managerul stelist..
Florin Ghencea a fost crainicul Stadionului Steaua în perioada 2007-2010.
Jurnalistul Gabriel Safta a demisionat miercuri, după ce împreună cu câțiva jucători și unul dintre managerii Stelei au scandat, la finalul derbiului cu Rapid, de la microfonul stației de amplicare a Arenei Naționale împreună cu galeria „roș-albastră”. Unele dintre scandări, inițiate de oficialii steliști și continuate de membrii galeriei, aveau un conținut rasist.
Jandarmeria a amendat clubul Steaua cu 40.000 de lei, din totalul de 127.000 de lei, pentru nerespectarea alin. 1 lit. e, din Legea 4/2008, care prevede obligația „să nu permită folosirea sistemelor de comunicare cu publicul pentru incitarea spectatorilor la violență, la producerea de distrugeri sau la denigrarea imaginii participanților la competițiile sau jocurile sportive”.
Echipa Steaua București a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formația Rapid București, în derbiul etapei a IX-a a Ligii I disputat pe Arena Națională, printr-un gol marcat în minutul 90+6.