Impresarul de jucători și mare rapidist, Florin Manea, este supărat din cale afară și anunță că nu mai merge pe stadion la meciurile Rapidului. Fiul celebrului Nae Manea este foarte deranjat de faptul că un banner cu reclamă pentru un sponsor al clubului a fost așezat peste placheta care denumește o zonă a stadionului cu numele tatălui său, Nicolae Manea.
Contactat de reporterii ProSport, Florin Manea a detaliat care sunt motivele supărării sale:
„La meciul cu Botoșani când am fost, pe tribuna unde scrie numele lui tata, ”Nicolae Manea”, a fost pusă o mare reclamă cu Shaormerie Băneasa! Nu mi-au cerut acceptul să pună numele lui tata acolo, dar am fost bucuros când au făcut-o. Dar să pui shaorma Băneasa pe numele lui Nae Manea, mai trebuie să pună ”la plăcinte” pe Lupescu, ”La Sarmale” pe Codreanu, Ion Pop. La mici și așa mai departe.
Mi se pare lipsă de respect și de asta n-am mai venit la stadion. Nu vreau să văd mizeria aia pusă peste tata. Ori să o dea jos, ori să dea jos numele tatălui meu. Nu mi se pare normal ca o legendă a Rapidului să fie tratată așa. Se pare că la Rapid se doresc mai mult banii decât orice. Așa că facem orice. Nu mai contează Nae Manea, Codreanu, Ion Pop sau alții. Numai bani să iasă!”, a declarat Florin Manea.
Shaormeria Băneasa a devenit partenerul Rapidului la finalul anului 2021.
„Sunt atașat de Rapid din toate punctele de vedere. Eu m-am născut aici, copiii mei s-au născut aici, așa că vă dați seama că nu puteam să nu devin sponsor, dacă și condițiile financiare îmi permit.
Sunt mândru că pot să ajut clubul Rapid, mai ales acum când a revenit în Liga 1. De mic copil îmi doream să-mi apară numele pe tricoul Rapidului. Iar acum, se pare că visul mi s-a împlinit, și pentru asta sunt foarte fericit”, a spus Gigel Păuneț, patronul shaormeriei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER