Florin Marin e sigur că situația de la Oțelul poate fi redresată: „Sunt convins că ne vom salva de la retrogradare”

Tehnicianul Florin Marin a declarat, luni, cu ocazia prezentării oficiale în funcția de antrenor al FC Oțelul Galați, că este convins că noua sa echipă are șanse să se salveze de la retrogradare, chiar dacă pare o misiune imposibilă, informează site-ul oficial al grupării gălățene.

În primul rând este o nouă provocare pentru mine, m-am mai confruntat cu asemenea situații. Am încredere mare în lotul de jucători, este o echipă cu potențial bun, cu jucători de calitate. În acest moment, situația nu este ușoară, ne așteaptă partide dificile, fiecare meci trebuie tratat cu seriozitate și jucat la intensitate maximă, cu spirit mare de sacrificiu și cu responsabilitate pentru că punctele sunt importante pentru noi. Avem șanse să evităm retrogradarea și sunt convins că împreună cu cei implicați în conducerea clubului și, bineînteles, cu jucătorii și suporterii ne vom salva, chiar dacă e un obiectiv cam îndrăzneț în acest moment. Sper să remediez problemele de la echipă, important este să înscriem, golul face diferența. Avem jucători pe care îi avem în vedere ca sa completăm postul de atacant, poziție în care avem de suferit acum, dar sper să rezolvăm și acest aspect„, a declarat Florin Marin.

Noul antrenor al grupării gălățene va conduce primul antrenament la Oțelul Galați, luni, de la ora 18.00.

Managerul sportiv al clubului Oțelul Galați, Ovidiu Burcă, se bazează pe experiența noului antrenor pentru ca echipa să poată la finalul sezonului să rămână în Liga I: „Îi mulțumesc domnului Florin Marin că acceptat această provocare de a veni alături de noi într-un moment delicat, în care multă lume nu ne mai dă șanse. El este convins că echipa se mai poate salva de la retrogradare. Am muncit cu domnul Marin, este unul dintre profesioniștii fotbalului românesc și sunt convins că alături de dumnealui, cu experiența și înțelepciunea dânsului, cu ambiția și elanul nostru, vom reuși ca această echipă să se mențină în Liga I la finalul acestui campionat„, a declarat Ovidiu Burcă.

Tehnicianul Florin Marin a fost prezentat oficial, luni, în funcția de antrenor principal al echipei Oțelul Galați, după demisia lui Tibor Selymes.

În vârstă de 61 de ani, Florin Marin a semnat un contract până la finalul actualului sezon și va fi ajutat de secunzii Daniel Florea și Emil Jula, antrenor cu portarii fiind Cristian Brăneț.

Florin Marin a pregătit formația Ceahlăul Piatra Neamț în turul actualei ediții a Ligii I, iar în cariera sa a mai antrenat echipele FC Național, Universitatea Craiova, Dinamo București, Astra, Petrolul Ploiești, Jiul Petroșani și Dacia Mioveni. De asemenea, Florin Marin a fost antrenor secund la naționala României.

Tehnicianul Tibor Selymes a anunțat, luni, prin intermediul site-ului oficial al clubului Oțelul Galați, că a demisionat din funcția de antrenor principal, considerând că gestul său ar putea provoca un șoc benefic echipei în lupta pentru evitarea retrogradării.

Oțelul Galați a pierdut, vineri, cu scorul de 3-0, în deplasare, cu formația Concordia Chiajna, ocupând poziția a 17-a în clasamentul Ligii I, cu 12 puncte, după 19 etape.

 

Publicat: 02 03. 2015, 17:00
Actualizat: 02 03. 2015, 17:01