Antrenorul echipei Ceahlăul Piatra Neamț, Florin Marin, spune că meciul pe elevii săi îl vor disputa împotriva echipei Poli Iași se anunță a fi unul foarte dificil și speră să obțină cel puțin un rezultat de egalitate în fața grupării din Copou.
„Țin să-mi îndeplinesc obiectivele la care m-am angajat. În primul rând vreau să nu pierdem la Iași, iar pentru asta va trebui să nu primim gol, chiar dacă jucăm un meci foarte greu. Sper să reușesc să refac moralul jucătorilor”, a spus Florin Marin.
Tehncianul a vorbit și despre revenirea sa la cârma echipei. „Nu ne-a luat mai mult de trei minute să ne înțelegem. Vom continua încă patru ani munca pe care am început-o în urmă cu un sezon și jumătate. Va trebui să muncim mult pentru a readuce suporterii la stadion. Singurul meu regret este că mă întorc într-o situație foarte grea a echipei”, a declarat acesta.
Florin Marin a vorbit și despre eșecul celor de la Ceahlăul din Cupă. „Până la urmă, poate că este mai bine că am fost eliminați din Cupă. Acești jucători tineri nu știu dacă ar fi putut face față pe două fronturi. Însă, rămân la părerea că o calificare era binevenită și normală atât timp cât băieții erau favoriți la victorie”, a spus tehncianul.
Partida Poli Iași-Ceahlăul Piatra Neamț, din etapa a 8-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 18:00, pe arena Emil Alexandrescu din Iași.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER