Florin Niță atentează la postul lui Tătărușanu: „Nu-mi place statutul de rezervă, dar trebuie să trag mai mult”

Steaua a încheiat cantonamentul din Spania fără nicio victorie în cele 5 partide pe care le-a disputat. În ultimul meci, campioana României a fost învinsă cu 2-0 de FK Baku. În poartă a stat Florin Niță, cel care n-a apucat să joace în Liga I pentru Steaua.

Adus de la Chiajna în vară, Niță spune că nu-i convine statutul de rezervă, dar este conștient că are foarte mult de tras pentru a-i lua fața lui Tătărușanu:

„A fost un cantonament puțin greuț, dar ne-am obișnuit cu astfel de antrenamente. Bine că nu am avut accidentați. Nu mă împac cum trebuie cu statutul de rezervă, dar trebuie să trag mult mai mult pentru un loc de titular. Toate antrenamentele sunt grele, bineînțeles îmi plac ședințele lui Thomas Neubert, altfel n-aș fi aici. Bogatinov este un băiat OK, acum trebuie să ne mai cunoaștem.”, a declarat Florin Niță la DigiSport.

Cât despre retur, goalkeeper-ul în vârstă de 26 de ani spune că nu-i este teama, deși Steaua n-a arătat cea mai bună formă, iar contracandidatele s-au întărit considerabil: „Toată lumea s-a întârit, și noi ne-am întărit cu câțiva jucători, acum o să ne-o „dăm” cu ei”

Publicat: 22 01. 2014, 22:06
Actualizat: 22 01. 2014, 22:07