Președintele executiv al CSMS Iași, Florin Prunea, a declarat că nu înțelege decizia Comitetului Executiv al FRF de a limita numărul de extracomunitari din loturile grupărilor din Liga I, din sezonul următor, și introducerea obligativității ca aceștia să aibă cel puțin trei selecții la naționale.
„Chiar nu înțeleg această decizie a federației. E o prostie să-l pierdem pe Golubovici pentru că nu joacă la echipa națională! Noi avem contract cu Golubovici până în vară și nu mai putem prelungi înțelegerea din cauza acestei decizii. E normal să pierdem un asemenea jucător?! Eu am susținut tot timpul că avem nevoie ca fotbaliștii români să joace cât mai mulți, dar când ai jucători străini, precum Golubovici, de calitate, ce facem cu ei, îi gonim?”, a spus Florin Prunea, luni, după meciul cu Universitatea Cluj, scor 2-0.
Oficialul formației ieșene a mai precizat că lupta pentru rămânerea în Liga I continuă: „Noi trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ pentru că de acum vom fi băgați în seamă de toată lumea și tratați altfel. Urmează un meci extrem de dificil, pe terenul celei mai bune echipe din România (n.r. – cu ASA Târgu Mureș). Au cel mai bun antrenor din România, Liviu Ciobotariu, pe care îl știu foarte bine, pentru că l-am avut și la Iași ca antrenor. Va fi foarte dificil, dar noi mergem să luptăm pentru fiecare punct”.
Echipa CSMS Iași a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), formația Universitatea Cluj, în ultimul meci al etapei a XXIII-a a Ligii I și a rămas neînvinsă în returul actualei ediții de campionat. Golurile au fost marcate de Mihalache ’38 și Golubovici ’56.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER