Florin Prunea îl desființează pe Burleanu. „Voi face tot posibilul pentru ca acest băiat să nu mai fie în fotbal. Au fost 15 milioane de euro de la UEFA care nu au ajuns la cluburi. Unde s-au dus?”

Președintele echipei CSM Poli Iași, Florin Prunea, a lansat, cu ocazia prezentării noilor achiziții ale clubului din Copou, un nou atac la adresa șefului Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu. Fostul portar este membru în Comitetul Executiv al FRF.

„Deocamdată nu mă gândesc la o candidatură la șefia FRF, sunt preocupat de ceea ce am de făcut la Iași. Oricum, indiferent dacă voi candida sau nu, voi face tot posibilul pentru ca acest băiat (n.r. – Răzvan Burleanu) să nu mai fie în fotbal. Îi cer să facă publice contractele pe care le are federația. Toți membrii afiliați trebuie să îi ceară acest lucru, este dreptul tuturor să afle. Unde se duc banii lor? Au fost 15 milioane de euro de la UEFA care nu au ajuns la cluburi. Trebuie să facă publice contractele, unele nu au de-a face cu sportul. Și autoritățile statului ar trebui să se sesizeze. Fotbalul moare, echipele dispar, dar banii unde se duc?”, a declarat Prunea.

Nu trebuie să se joace pe terenuri înghețate

Oficialul din Copou a discutat și pe marginea terenurilor înghețate și a punctat că arbitrii nu trebuie să dea drumul la joc, indiferent de echipe, dacă terenul pune în pericol integritatea jucătorilor.

„Sunt curios cum va fi terenul la Severin. Dacă se pune în pericol integritatea jucătorilor, nu trebuie să se joace. Eu cred că se va amâna meciul, oricare ar fi el, dacă se va pune în pericol sănătatea jucătorilor. Nu cred că arbitrii vor risca. Se va amâna punctual, nu toată etapa”, a spus Prunea, care așteaptă un debut cu o victorie a echipei sale în 2017: „Meciul cu Pandurii va fi foarte greu, ne vor pune mari probleme dacă nu ne vom concentra. Eu am însă încredere în băieți că vor face totul pentru a lua cele trei puncte cu Pandurii. Ne vom agăța de play-off, vor fi cinci finale pentru noi. Le-am spus și jucătorilor, trebuie să ne asigurăm și noi un buget, fiecare loc ocupat în plus înseamnă bani importanți. Dacă intri în play-off, ai bugetul asigurat, joci după aceea pentru bonusuri.”

Va mai veni un mijlocaș

Prunea a adăugat că speră să completeze lotul cu încă un mijlocaș central, acesta fiind dinamovistul Ionuț Șerban.

„Am fost în discuții cu mai mulți jucători. Îmi pare rău că l-am pierdut pe Aganovic, un băiat de mare caracter. El mi-a promis că dacă va rămâne în Liga 1, va veni doar la Iași. A fost la un pas să-l luăm, dar a ales să plece în străinătate. Îi dorim mult succes acolo! Suntem în discuții cu Ionuț Șerban, dar situația lui e mai complicată. Dacă își va rezolva situația cu clubul și cu domnul Șiman, sunt șanse să vină la Iași”, a mai spus Prunea.

„Cum să ia un impresar cât un club?” Impresarul lui Crețu a primit de la Ljubljana cât a încasat și CSM Poli

Președintele Iașiului a readus în discuție transferul lui Alexandru Crețu la Olimpia Ljubljana și a precizat că dacă mai aștepta câteva zile, clubul din Copou ar fi putut obține mai mulți bani. „Dacă era după mine, Crețu nu pleca doar pentru 100.000 de euro. Eu îl cunosc pe președintele clubului sloven și știu că bugetul pentru transferul lui Crețu era de 200.000 de euro. Noi am luat 100.000 și impresarul lui a luat tot 100.000. Nu este normal. Acesta este cancerul fotbalului. Cum să ia un impresar cât un club? De asta mă tot critica el prin ziare, ca să-și ia un comision de 100.000. De aceea nu am vrut să-l las să plece doar pentru 100.000, știam că au un buget mai mare pregătit pentru transferul lui.”

Publicat: 01 02. 2017, 21:38
Actualizat: 01 02. 2017, 21:39