Florin Prunea, fost oficial al celor de la Dinamo, a lansat un atac fără precendent la adresa actualului președinte al clubului Bogdan Bălănescu.
Fostul portar al roș-albilor și-a încheiat contractul ca manager general al clubului în luna iunie. Acum există un proces între cele două părți, fostul component al „Generației de Aur” acuzând că are mai multe luni restanțe salariale.
„Nu prea știu ce se întâmplă la Dinamo. Nu știu ce au de ascuns ei. Eu consider că patronul este în momentul de față Ionuț Negoiță…Noul patron trebuia să facă o conferință de presă în care trebuia să se prezinte și să spună ce vrea să facă…Mă uitam pe lotul lui Dinamo și nu cred căprinde play-off-ul.
L-au pus pe nea Gigi (n.red – Mulțescu) în niște situații penibile. Chiar dacă vin ei din Spania, nu trebuie să trateze chiar așa oamenii! Ne tratează de parcă noi am fi o junglă și ei vin ca niște salvatori. Nu îmi convine această abordare. Ei vin dintr-un fotbal foarte dezvoltat, dar vii prima dată într-o țară, lumea te așteaptă…Oricum, nu cred că e Cristi Borcea în spatele spaniolilor, nu cred că ar suporta să fie în linia a doua. Că ajută și el, și e normal să fie așa, sunt convins”, a spus Florin Prunea la Digi Sport.
Exista varianta ca Dinamo să evolueze în noul sezon pe Național Arena, iar ex-oficialul roș-albilor a comentat: „Stadionul național?… Anul trecut s-au vând toate lojele…Domnul Bălănescu….Au mințit suporterii, au luat banii! S-au jucat trei meciuri. Păi, banii?!… nu era normal să-i dea înapoi? Sunt sponsori care au plătit lojele, care nu au fost la meciuri. Au plătit 30 de mii de euro pentru tot anul.
Bălănescu la meciul cu Steaua, când am câștigat cu 2-1, nu a fost, pentru că i-a fost frică de suporteri, că nu s-a făcut numărul de meciuri pentru care au fost plătiți banii. N-a venit că îl căutau sponsorii pe la tribună. Oameni care au fost la Dinamo și pe lângă faptul că închiriat lojele, au și dat bani pentru club”.
Florin Prunea l-a desființat pe Bogdan Bălănescu, despre care a afirmat că a devalizat clubul. „Dănciulescu a dat bani din buzunar. Erau doi jucători care n-aveau bani de mâncare și le-a dat…Bălănescu a păcălit suporterii. Pleacă Dănciulescu și rămâne Bălănescu? Să mă mai lase o parte a suporterilor…Merg cu Bălănescu în mașină la meciuri”, a tunat acesta, care a avut un mesaj dur și pentru cei care acum sunt în organigramă: „Să nu mai stea ca șobolanii pe sub birouri, să iasă în fața suporterilor. La Dinamo e o șobolănime, sunt impresari, unii mai înhață niște costume de la sponsori, alții niște sticle de vin! Deci, Bălănescu este singura persoană care a negociat cu jucătorii și cu impresarii! A dus clubul la minus două milioane de euro din pix! Vedeți comisionale care s-au plătit în ultimul an. Singurul care a negociat și a avut pixul în mână a fost Bălănescu”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER