Florin Prunea, mesaj clar pentru Negoiță: „Mă deranjează că nu sunt consultat”. Ce spune despre demitere + Lotul prezent la reunire
Florin Prunea a fost prezent astăzi la reunirea lui Dinamo, de la Săftica. Deși ocupă funcția de director general, Prunea n-a fost consultat de ceilalți oameni din club în momentul vânzării lui Dan Nistor la Craiova și spune că acest lucru l-a deranjat teribil.
„Mă deranjează, normal că mă deranjează că nu sunt consultat în luarea deciziilor, dar nu avem ce să facem. Despre demiterea mea trebuie să întrebați pe altcineva, nu pe mine. În ultima discuție avută cu patronul echipei nu s-a pus problema de așa ceva. Dar știți cum e la fotbal, nu știi ce se întâmplă până mâine.
Nistor e un capitol închis. Trebuie să-i mulțumim, acum ne vom concentra pe ce avem de făcut, pe obiective. În primul rând, din banii lui Nistor trebuie să-și oprească o parte din datorii băieții. Trebuie să plătim și alte datorii. Jucătorii trebuie să-și încaseze cât mai repede salariile, așa e normal, ca să plece liniștiți în cantonament. Așteptăm un semnal din partea cealaltă (n.r. de la Bălănescu și Negoiță)”, a spus Florin Prunea.
„Obiectivul e să obținem licența”
Situația a devenit atât de gravă la Dinamo încât Florin Prunea are emoții și în ceea ce privește obținerea licenței pentru a juca și anul viitor în Liga 1.
„Obiectivul lui Dinamo e să obțină licența, după aceea avem obiectivul calificarea în play-off. Primul meci e cu Astra, să vedem dacă ne putem agăța de acest obiectiv. Altfel, în play-off, va fi greu, am jucat doi ani cu Iașiul acolo. Toate echipele de la locul 7 în jos se vor bate la retrogradare, știu ce zic”, a adăugat Prunea.
Jucătorii prezenți la reunire
Portari: Ricardo Piscitelli, Cătălin Straton, Ștefan Fara, Mihai Eșanu
Fundași: Laurenţiu Corbu, Gabriel Moura, Denis Ciobotariu, Mihai Popescu, Andrei Sin, Levent Oltay, Linas Klimavicius, Florin Bejan
Mijlocași: Diego Fabbrini, Deian Sorescu, Ioan Filip, Ricardo Grigore, Ahmed Bani, Ionut Șerban, Alexandru Răută, Mamoutou NDiaye, Roberto Strechie, Alin Lazar, Andreas Mihaiu
Atacanți: Daniel Popa, Mihai Neicutescu (program recuperare), Robert Moldoveanu
Ante Puljic, Filip Mrzljak, Slavko Perovic, Mattia Montini și Armindo Brito se vor alătura lotului în zilele următoare.
Dusan Uhrin va rămâne aici. Oricine și-ar dori un antrenor ca el, dar are contract ferm.
-Florin Prunea, director general Dinamo