Florin Prunea sare în apărarea lui Dario Bonetti, după plecarea de la Dinamo: „E nedreaptă demiterea lui”

Florin Prunea sare în apărarea lui Dario Bonetti, după plecarea de la Dinamo: „E nedreaptă demiterea lui”
  • Publicat:

Florin Prunea, fostul mare portar și președinte al lui Dinamo, a vorbit despre situația din cadrul clubului din „Ștefan cel Mare” și despre demiterea antrenorului Dario Bonetti.

După eșecul usturător cu rivala FCSB, scor 0-6, Dinamo și-a demis antrenorul, pe Dario Bonetti.

Deși pe lista „câinilor” s-au vehiculat nume precum Dusan Uhrin, Cristiano Bergodi, Vasile Miriuță și Ilie Poenaru, Dinamo îl va avea pe bancă pe Sorin Colceag, antrenorul echipei secunde, cel puțin vreme de câteva etape.

Florin Prunea sare în apărarea lui Dario Bonetti, după demiterea de la Dinamo

Florin Prunea a vorbit și despre noul antrenor de pe banca tehnică a „câinilor” și a explicat de ce totuși este nedreaptă demiterea lui Dario Bonetti.

„Prea multe nu sunt de spus. Sigur, e un rezultat într-o conjunctură total nefavorabilă lui Dinamo. Eu am zis de la început că va fi un derby dezechilibrat. Diferența de valoare și-a spus cuvântul. Keșeru, chiar dacă mai are din punct de vedere fizic de lucrat, este un jucător de execuție, cu experiență. La Dinamo, ați văzut, e o medie de 20-21 de ani, jucători depășiți de miza jocului. Eu sper să nu lase urme. Dinamo are nevoie de fundași centrali cu experiență, lângă care acești copii să crească. Nu au decât să stângă rândurile. Și-au asumat aceste lucruri, este un an greu, de sacrificiu, trebuie să reziste.

Sorin Colceag un antrenot tânăr, care a antrenat mai mult la copii și juniori, dar e șansa lui. Poate fi un început și pentru el. Depinde de foarte multe lucruri, dar e destul de greu, pentru că lotul este foarte subțire.

Orice antrenor când semnează se uită la valoarea lotului, la perspectivă, poate și la niște transferuri. Nu este o perspectivă prea bună. Dar, pe de altă parte, știți că au mai fost echipe care au terminat sezonul regulat cu 5-6 puncte și în play-out s-au salvat de la retrogradare.

Foarte greu mai găsești jucători și antrenori care să mai aibă încredere în club.

Eu cred că e nedreaptă demiterea lui Dario Bonetti. El a stors această echipă. Oricine venea nu putea să facă mai mult. Cred că s-au grăbit că l-au demis”, a spus Florin Prunea, la Pro X.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Un membru important din USR sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa prezidențială
Un membru important din USR sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa prezidențială
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Courtois l-a distrus pe Simeone:
Courtois l-a distrus pe Simeone: "M-am săturat de victimizare. Arbitrii nu avantajează niciodată o anumită echipă"
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la Brigada Specială de Intervenţie
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
BREAKING | Profesorul universitar George Bondor s-a sinucis la 53 de ani
BREAKING | Profesorul universitar George Bondor s-a sinucis la 53 de ani
A murit marea doamnă a folclorului românesc. A fost un simbol al României și un nume emblematic
A murit marea doamnă a folclorului românesc. A fost un simbol al României și un nume emblematic
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
2025: Ce autovehicule sunt interzise pe autostradă?
2025: Ce autovehicule sunt interzise pe autostradă?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×