Florin Prunea trage un semnal de alarmă după greva jucătorilor de la Dinamo: „Trebuie să îi calce în picioare pe cei de la Chindia Târgoviște”
Florin Prunea (51 de ani), președintele clubului Dinamo, nu a fost de acord cu greva jucătorilor și le-a transmis că trebuie să își asume prestația din primul meci oficial de la reluarea campionatului Ligii 1.
- Dinamo joacă împotriva Chindiei Târgoviște, sâmbătă, 13 iunie, de la ora 20:00, pe stadionul din „Ștefan cel Mare”, în cadrul etapei a treia din play-out-ul Ligii 1. Partida va fi transmisă în format LIVE TEXT și pe ProSport.ro.
Florin Prunea, mesaj clar pentru jucătorii lui Dinamo
Florin Prunea a dezvăluit ce le-a transmis jucătorilor lui Dinamo, după ce aceștia au refuzat să mai joace amicalul cu FC Voluntari, programat sâmbătă, 6 iunie.
„Eu le-am spus, am încercat să îi fac să înțeleagă că nu e bine ceea ce fac. Această situație ar trebuie să îi unească și să meargă să îi calce în picioare pe cei de la Chindia Târgoviște. Și-au luat o responsabilitate destul de mare”, a spus Florin Prunea, la Pro X.
În ceea ce privește faptul că suporterii vor mai vira 200.000 de euro în conturile clubului Dinamo, așa cum a anunțat Alexandru Anghel, membru DDB, în exclusivitate la ProSport Live, Florin Prunea nu are decât cuvinte de laudă la adresa lor, dar încă speră la sprijinul unui om potent din punct de vedere financiar.
„Ce fac acești suporteri pentru club și implicarea lor sunt chestiuni extraordinare. Practic ei țin în momentul de față echipa în viață prin acești bani pe care i-au strâns și îi strâng în continuare. Avem suporterii numărul 1 în România. Nu știm cât va mai dura această chestiune, pentru că eu nu cred că e normal. Fără ei era greu, eu nu cred că se lua nici licența”, a completat Florin Prunea.
- Florin Prunea, dezamăgit de tragerea la sorți pentru Cupa României: „Cred că nici FCSB nu își dorea să ne întâlnească pe noi”
- Veste uriașă pentru Dinamo! Suporterii sunt mai hotărâți decât oricând: „Mâine vom achiziționa 10% din acțiuni, iar la 10.000 de membri DDB vom prelua clubul” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
Ionel Dănciulescu, de partea jucătorilor
La polul opus s-a aflat directorul sportiv al lui Dinamo, Ionel Dănciulescu (43 de ani), care a declarat că îi înțelege perfect pe jucători în protestul contra conducerii din „Ștefan cel Mare”. Restanțele salariale erau bine cunoscute, dar discuțiile jucătorilor cu reprezentanții Peluzei „Cătălin Hîldan” au umplut paharul. Suporterii le-au explicat jucătorilor cum au fost excluși din negocierile lui Ionuț Negoiță pentru vânzarea clubului Dinamo.
„Sunt de acord cu jucătorii pentru că și eu am jucat fotbal, știu trăirile și simțirile lor, mai ales că totul vine după o perioadă grea, după pandemie, după aceste probleme financiare, acest șomaj tehnic despre care, oricât ar spune ei, nimeni nu s-a simțit confortabil, trebuie să recunoaștem.
Și mai ales când ai avut promisiuni că vei primi banii până pe 5. Și eu am avut o perioadă când n-am fost plătit 6 luni, dar atunci a venit un conducător la mine, Cristi Borcea, și mi-a spus: vezi că iei banii pe data cutare. OK. Iar pe data respectivă am primit banii pe 6 luni. De asta spun că e foarte important să ai cuvânt”, a spus Ionel Dănciulescu, în urmă cu câteva zile, la Digi Sport.