Florin Prunea, un președinte cu limbaj de golan:** „Băi, m* * * * * * *!”
Așa președinte, așa echipă. Nu e de mirare că echipa de fotbal a Iașului a ajuns ciuca bătăilor în Liga I, din moment ce în fruntea clubului a ajuns un om de o calitate morală cel puțin îndoielnică. Dacă performanțele sportive din trecut nu pot fi șterse cu buretele, Florin Prunea fiind un fost mare internațional, « omul » Prunea este cu mult sub ceea ce a realizat sportivul Prunea.
Contactat telefonic de corespondentul PROSPORT și rugat să comenteze comunicatul oficial remis de către Primăria Iași, președintele Florin Prunea, care este plătit din banii ieșenilor cu 5.000 de euro pe lună, și-a ieșit din minți și a proferat un limbaj ce cu greu poate fi reprodus. « Nu comentez până ce nu văd comunicatul. Nu înțelegi băi m******* că nu comentez nimic ? », astfel a reacționat Florin Prunea când a auzit de ultimatumul primit din partea Comitetului Director.
Ulterior Prunea a revenit și și-a cerut scuze. « Îmi cer scuze, știi că nu-mi stă în caracter să vorbesc astfel. Te-am confundat cu coleg de-al tău, cu care am avut probleme în trecut », a spus Prunea.
Comitetul Director se va autosesiza
Președintele Comitetului Director al clubului ieșean, Leonida Antohi, a declarat că va lua în discuție cu proxima ocazie gestul de mahala al lui Florin Prunea. « Nu suntem de acord cu un astfel de limbaj. Nu este normal. Dacă așa s-a întâmplat, Comitetul Director se va autosesiza și va lua o decizie », a precizat Antohi.