Florin Răducioiu, transfer ireal la Dinamo: a adus un fotbalist care era rezervă în liga a 3-a din Franța! Cine e Balthazar Pierret, mijlocașul cu care „câinii” vor să dea lovitura

Florin Răducioiu, transfer ireal la Dinamo: a adus un fotbalist care era rezervă în liga a 3-a din Franța! Cine e Balthazar Pierret, mijlocașul cu care „câinii” vor să dea lovitura
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Răducioiu este pe cale să facă primul său transfer la Dinamo. Noul team manager al „câinilor” a adus un mijlocaș central din a treilea eșalon al Franței. Omul din conducerea dinamovistă încearcă din răsputeri să-l ajute pe Flavius Stoican, în misiunea sa de a salva echipa de la retrogradare, iar primele achiziții se văd deja.

Balthazar Pierret (21 ani) s-a despărțit recent de US Bologne, formație la care nu a impresionat și ar putea fi prezentat joi de către clubul din „Ștefan cel Mare, anunță Fanatik.

Dinamo, transfer ireal: Florin Răducioiu îl aduce pe Balthazar Pierret, mijlocaș din liga a 3-a din Franța

În cele zece prezențe bifate în competiția internă în acest sezon, Pierret a fost integralist de două ori, dar speranțele lui Răducioiu sunt mari. Francezul a crescut la academia lui OGC Nice și este evaluat la 300.000 de euro, potrivit Transfermarkt.

Pentru Dinamo, aducerea mijlocașului din Hexagon ar fi cea de-a treia achiziție din acest mercato, după cele ale fundașilor Răzvan Patriche și Marius Tomozei.

Balthazar Pierret se pregătește să semneze cu Dinamo. Clubul din Franța a anunțat rezilierea contractului. Sursă foto: US Boulogne Facebook

„Eu voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a-l ajuta pe antrenor. Îmi doresc să avem un început foarte bun pentru că este foarte importantă această parte a doua a campionatului. E un moment destul de dificil de a mă întoarce, am acceptat această provocare, pentru că este clubul care m-a format.

Consider că am datoria şi obligaţia de a ajuta aceşti băieţi. Acest grup nu merită această poziţie în clasament nici nu vreau să mă gândesc la o retrogradare”, declara Florin Răducioiu în urmă cu câteva zile.

Eu cred că mutarea cu Răducioiu este foarte bună. Ăsta e dinamovist adevărat, pur sânge! El are o imagine imaculată, din punctul meu de vedere! Eu sper ca Radu să aibă succes, depinde ce atribuții are. S-a întors în România și m-am întâlnit des cu el. Răducioiu nu trebuie folosit doar ca imagine! Să-l pui la muncă, la treabă, să fie plecat – Florin Prunea la ProSport Live

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×