Atacanții olteni ai roș-albaștrilor au avut parte de tratament preferențial la Craiova, acolo unde erau preferații lui Adrian Mititelu. Frații Costea nu fac probleme în vestiar, dar și-au atras în dese rânduri reproșuri din partea colegilor din cauză că au obiceiul să paseze doar între ei la meciuri.
Steaua și-a întărit atacul odată cu venirea lui Florin Costea, iar suporterii așteaptă acum să-l vadă pe acesta debutând în primul „11” alături de fratele său. Roni Levi va avea însă o problemă în a alcătui echipa, întrucât ambii atacanți dau cel mai bun randament atunci când sunt jucați în banda stângă: „«Nilă» nu e vârf autentic, să se lupte cu fundașii adverși. Dacă-l împinge un pic un adversar, fuge! Și Florin, și Mihai dau cel mai bun randament atunci când sunt folosiți pe stânga”, explică unul dintre foștii colegi ai actualilor steliști.
„Probleme pe teren, nu în vestiar”
Chiar dacă în perioada în care au îmbrăcat tricoul Universității erau preferații patronului Mititelu, frații Costea n-au avut probleme de comportament: „Sunt băieți liniștiți și se vor integra rapid și la Steaua”, spun oamenii care au împărțit același vestiar cu Mihai și Florin.
Singurele nemulțumiri ale colegilor față de cei doi au fost legate de stilul de joc al fraților: „Căutau să paseze doar între ei! Dacă Florin scăpa în bandă și frate-său era singur în fața porții, îi pasa! Dacă era alt jucător, Florin trăgea la poartă sau făcea ceva să nu-i dea mingea”, au spus foștii colegi ai celor doi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER